ARAD. S-a intrat în faza de play-off în cadrul campionatelor de juniori U16 și 17, dar și în Liga de Tineret. UTA are meritul de a participa în această fază a competiției, cu toate echipele.
Remiza care ajută
În Liga de Tineret, pe „Motorul”, UTA a remizat cu Viitorul Cluj, într-un meci în care reprizele au fost împărțite. În prima, elevii lui Bogoșel, Gaica și Ungur au deținut inițiativa și au ratat câteva ocazii bune de a marca, pentru ca în partea secundă, oaspeții să iasă mai mult la joc și să domine mai mult, însă fără a marca. S-a terminat 0-0, o remiză care o ajută pe UTA să rămână în fruntea clasamentului, la șapte puncte de locul 2.
UTA: Mociu – Manoilă, Bota, Bokșe, Anisorac, Ristin, Cibi, Popa, Ekmekci, Ronai, Andreaș. Au mai jucat: Covaci, Mitu și Morar.
Egalați, în prelungiri
La precedentul meci de acasă, UTA a fost egalată în prelungiri, de FC Argeș, după ce a condus cu 3-1. Era în sezonul regulat, în etapa a X-a. La două săptămâni distanță, adică la proximul joc de pe „Motorul”, în play-offul Ligii Elitelor U17, UTA a terminat la egalitate, 2-2, tot cu FC Argeș. Și, cum altfel, decât cu gol primit în prelungiri, oaspeții revenind de la 0-2! Pentu trupa lui Ciubăncan și Botiș au marcat Funkenhauzer și Kyrychenko.
UTA: Burtic – Joldea, Curtuiuș, Olăroiu, Purdescu, Vâlcu, Funkenhauzer, Buză, Bădău, Blaga, Kyrychenko. Au mai jucat: Nica, Maghiar și Neaga.
Altă înfrângere cu Poli
Tot în play-off, dar la Liga Elitelor U16, UTA a pierdut acasă, cu Poli Timișoara, scor 2-1. Pentru trupa antrenată de Adrian Petruț și Viorel Erdei a marcat Ene, în min. 77. Era deja 2-0 pentru oaspeți…
UTA: R. Rusu – Vereș, Ene, Marinescu, Măgulean, Ștef, M. Rusu, Felea, Ilie, Chiș, Huc. Au mai jucat Șiclovan, Crainic și Muntean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!