Dacă ar fi avut, din 10 iunie 2009, data înregistrării, curiozitatea să-l frunzărească, ar fi avut o „problemă de 20 000 Euro” în minus. Adică, contravaloarea cotizaţiilor pe opt luni ale celor 19 membrii asociaţi, utişti cu acte-n regulă, cum se auto-intitulează.
În capitolul III – drepturi şi obligaţii – din Statutul FCM UTA este stipulat, negru pe alb, obligativitatea achitării unei cotizaţii lunare în valoare de 500 lei/membru asociat. Taxă, în schimbul căreia, privilegiaţii acestui „club de elită” au, printre altele, dreptul de a alege şi a fi ales, să participe cu drept de vot în Adunarea Generală, să primească informări referitoare la scopul şi obiectivele asociaţiei etc.
Neplata cotizaţiei timp de trei luni consecutive (art. 8, litera b) atrage încetarea calităţii de membru-asociat. Procedura este simplă. Comitetul Director convoacă Adunarea Generală, care, cu ajutorul registrului de casă al clubului, constată cine e bun sau rău platnic. Grav este însă că, deşi atenţionat, preşedintele Comitetului Director, Giovanni Catanzariti, n-a considerat subiectul o prioritate.
Amânarea de pe ordinea de zi a ultimelor două şedinţe ale Comitetului Director UTA a propunerii venite dinspre directorul executiv, Alexandru Meszar, de a lua o poziţie faţă de datornici, ne-aminteşte de proverbul: „boală lungă, moarte sigură”. Dacă preşedintele Catanzariti nu-şi aduce aminte cum stă cu achitarea cotizaţiei, de „problemă” ocupându-se contabila, un alt membru în Comitetul Director, Cornel Zăhoi, promite că va ridica „ceaţa”, în proxima şedinţă.
Reacţii surprinzătoare
Iată cum au reacţionat câţiva dintre „uituci”: N-am ştiut de treaba asta. Nu m-a solicitat nimeni. Voi plăti din urmă toată datoria (Gabor Biro); Am plătit-o la început. Nu s-a mai discutat această problemă (Gheorghe Vaczi); Clientul meu nu este în ţară. Ne achităm cotizaţia, săptămâna viitoare, prin ordin de plată (Kocsis Josan Ioan, mandatar al lui Andrew Alfred Newman de Vegvar); La UTA se lucrează pompieristic. Tonul trebuia să-l dea chiar preşedintele Catanzariti. Din păcate, se pune căruţa, înaintea cailor (Nicu Chiş).
O parte dintre actualii membrii asociaţi au făcut parte şi din „era Bara”, astfel că datoria lor faţă de UTA, la capitolul cotizaţii, depăşeste doi ani. Timp în care, n-au contenit să arate cu degetul Consiliul Local Municipal, Consiliul Judeţean, mediul de afaceri arădean, pentru lipsă de interes faţă de simbolul numit UTA. Un simbol, pe care, iată, îl tratează cu dragoste şi respect, doar până la bani. Până la o amărâtă de cotizaţie de 500 lei.
Lista datornicilor
În ordinea prezentării în statut: Catanzariti Giovanni, Andrew Alfred Newman de Vegvar (mandatar Kocsis Josan Ioan), Negru Claudiu, Bulumac Sebastian, Proca Dan Constantin, Stana Dorin, Mesz Colin, Lupaş Marin, Morar Mircea, Vaczi Gyorgy, Biro Gabor, Meissner Claudiu, Cura Dorel, Cancel Daniel, Olar Iulian, Zăhoi Adrian, Chiş Nicolae, Petescu Mircea, Asociaţia Suporter Club UTA (reprezentată de Jurma Ciprian).
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!