Timișoara. Meciul de azi, de pe stadionul „Dan Păltinișanu”, a fost la discreția elevilor antrenați de Dan Alexa, care au deschis scorul după 25 de minute, prin Popovici. După alte două ocazii imense, Bodea salvând de fiecare dată, timișorenii și-au majorat avantajul, Popovici reușind „dubla” (min. 40).
După odihnă, primii au marcat timișorenii, prin Doman (min. 64), dar patru minute mai târziu, Cl. Tudor (foto) a redus din handicap, înscriind din penalty: 3-1. Gazdele nu au stat mult pe gânduri și Trandu a făcut 4-1 (min. 70), pentru ca în min. 90, Doman stabilească scorul final, 5-1.
Roland Nagy i-a folosit pe următorii: Bodea – Voicu, Botiș, Blănaru, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tudor, Hlistei – Copil – C. Rus. Au mai jucat: Leucuța, Piț, Filaret, Suslak, Dobrean, Gueye, Ad. Popa, Gheorghiță și Cotoc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!