ARAD. Pauza pentru naţionale a prins bine celor de la UTA. Sau, cel puţin, aşa ne-ar plăcea să credem. Eşecul cu Oţelul Galaţi trebuie dat uitării. Iar prestaţia lamentabilă din ultima etapă a Superligii să fie înlocuită cu o altă atitudine din partea lui Iacob et company.
Cu patru zile înainte de deplasarea de la CFR Cluj (sâmbătă, ora 20,30), roş-albii au întâlnit într-un joc-şcoală divizionara secundă, CSC Dumbrăviţa. Prilej pentru antrernorul Mircea Rednic de a vedea la lucru şi jucătorii care au evoluat mai puţin în acest sezon. Mai puţin internaţionalii C. Mihai, R. Pop, Iurasciuc, Stanciu, Omondi şi Abeid, care sunt aşteptaţi să reintre în programul echipei în cursul zilei de miercuri.
Victorie, 3-1.
În amicalul de marţi după-amiază, disputat pe terenul Banatul din Sînicolau Mic, UTA s-a bazat pe următorii jucători: Kucher (min. 85, L. Roșu) – Capușă (min. 46, Roganovic), Benga (min. 46, Stolnik), Markov (min. 70, Stroungis), Marku (min. 46, A. David) – Stahl (min. 46, Micovschi), Holst (min. 46, Freitas, min. 70, Ekmekci), Carp, Dumitrașcu – Leidsman, Cooper (min. 46, Luckassen).
După o primă repriză în care Stahl, Cooper şi Marku au ratat deschiderea scorului, în repriza secundă au venit şi golurile. Primii au înscris timişenii prin ex-utistul Mercioiu (min. 55), cu un şut plasat. Bucuria oaspeţilor a durat două minute, Freitas egalând de la punctul cu var, după un fault asupra lui Luckassen. Jucător care, un minut mai târziu, l-a servit perfect pe Leidsman, care a punctat pentru 2-1. Concluzia testului a fost semnată de Luckassen, cu capul, din centrarea lui Micovschi, pentru 3-1.
Citiți principiile noastre de moderare aici!