Ceea ce trebuia şi se anunţa a fi o simplă formalitate s-a transformat într-o mare neînţelegere. Întreg lotul de jucători de la UTA, împreună cu managerul – antrenor Ionuţ Chirilă a fost aşteptat pentru a semna proiectul iniţiat de „Suporter Club UTA”, de salvare a „Bătrânei Doamne”. Existau şi promisiuni în acest sens, dar – surprinzător – la ora când întâlnirea între cele două părţi trebuia să aibă loc, adică ieri, lotul şi Chirilă s-au sucit. O singură semnătură au primit cei de la „SCU”, de la Sebastian Huţan, care a ieşit primul din vestiar. Apoi, ca prin minune, ceilalţi jucători au refuzat oferta fanilor.
Cine a intervenit?
Este clar că cineva i-a sfătuit ce cei de la UTA să nu dea curs invitaţiei suporterilor. În mod normal, nici nu-i greu de ghicit faptul că oameni influenţi au intervenit pe lângă Ionuţ Chirilă, pentru a nu semna lista celor care susţin proiectul. Poate că primarul Falcă nu i-a dat telefon „micului Napoleon”, însă e clar că persoane de legătură, direct interesate, au mijlocit înţelegerea dintre UTA şi autorităţile locale. Nu s-au schimbat lucrurile doar aşa, de la sine, dacă cei vizaţi nu interveneau. Dar, până la urmă, acele iscălituri nu însemnau mai nimic, în afară de „greutatea” care le dădea faptul că vin de la jucători şi antrenori. Era o chestie de imagine, de orgoliu, care dădea extraordinar. Dar, Chirilă nu a vrut să se pună rău cu Falcă, despre care nu vorbeşte decât frumos.
Responsabilităţi pasate
Ionuţ Chirilă a declarat că nu i-a obligat pe jucători să refuze semnăturile. „Eu le-am spus să se gândească bine până să semneze susţinerea. Eu nu o fac, deoarece nu voi merge niciodată sub balconul Primăriei să mă milogesc. Jucătorii au ales aşa. Huţan, de exemplu, a semnat şi nu va păţi nimic. Să ştiţi că nu-l protejez pe Falcă, dacă asta se deduce din atitudinea noastră. Suntem alături de suporteri în demersul lor şi vom anunţa acest lucru şi într-o Conferinţă de presă” – a declarat Chirilă.
Căpitanul Cristi Todea a spus: „Noi, jucătorii, am ales să ne vedem de treaba noastră, să batem în ultimele meciuri. În funcţie de rezultatul proiectului fanilor vom lua şi noi o decizie. Nu dorim să cădem la mijloc, nu vrem să se interpreteze gestul nostru”.
L.S.
Trimite articolul
Xjucatorii nu au sange.le este frica de acest Chirila.aceasta semnatura era doar un lucru simbolic prin care jucatorii aratau ca sprijina aceasta initiativa .oricum semnaturile jucatorilor care au domiciliul in alt judet nici nu contau din punct de vedere juridic.CAND E VORBA SA SEMNEZE MEMORII O PARTE DIN EI SUNT PRIMII.
Practic nu mai e nimic de comentat sau de spus. Arecea mai mare dreptate anonimu de la ora 20.54
e normal ca cei din conducerea actuala de la uta adica IONUT CHIRILA sa nu doreasca ca cineva sa preia clubul!daca ar intra primaria si cj ar trimite curtea de conturi pt un audit si ar iesi la iveala toate magariile comise de NAPOLEON,contractul sau fabulos prin care cistiga o caruta de bani ,cotele din contractele jucatorilor si sumele pe care si le-a insusit ilegal
curind o sa cititi aici actul care dovedeste motivul demiterii lui spiru!si contractul lui chirila!!!!!
Bravu Suporter Club UTA !! Sunteti singurii si cei mai curati sustinatori ai echipei !! Continuati si vom vedea cei care au intradevar interese ´´ meschine ´´ la UTA !! Lotul e manevrat de Chirila in scopuri personale care se vor vedea cat mai curand. Si terminati va rog al mai numi pe acest ´´om ´´ Napoleon ! Napoleon a avut o contributie insemnata in istoria europeana ! Chirila se crede incununat de lauri ! Eu personal l-as numi mai repede Stalin ! Prea e dictator in ceea ce face ! Bravo Hutan ! Rusine Todea ! Planul SCU e prea bun pt echipa si viitorul UT-ei si rau pt sacalii care asteapta sa puna mana pe ea ! Sunt curios ce spune si mult iubitul si stimatul nostru primar ! Daca ar avea curaj cineva sa-l intrebe ! Totusi coarnele alb-rosii ale SCU strapung ! Sunt curios ce urmeaza ! BRAVO SCU !! HAI UTA !!
Mesaj moderat
Lasi si fricosi, asta sunt jucatorii UTE-i de azi. Sa le fie rusine mai ales aradenilor care sunt in lot in frunte cu Todea, se vede ca aici este si mana politicului.
Sa-mi spuna si mie careva cu ce ajuta UTA daca asociatie este declarata de interes local sau cum s-o numi. O sa fie obligate primaria si consiliu judetean sa dea bani la echipa sa plateasca pe cei care au retrogradat-o.
INITIATIVA ESTE DE LAUDAT DE A STRANGE SEMNATURI PT. U.T.A. !!!!!!!!. DAR ESTE PUTIN PROBABIL CA , ACESTI POLITICIENI DE LA CONSILIU LOCAL SA AJUNGA LA VREO NEGOCIERE !!!!!!. NU VA DATI SEAMA DOMNILOR !!!!!!!!!. E CA SI CUM LE_TI LUA CASCAVALUL DE LA GURA !!!!!!!. TOT UN INVESTITOR PUTERNIC VA TREBUI SA VINA !!!!!!. ALTA SANSA NU ESTE PT.U.T.A. !!!!!!!. TODEA ARE DREPTATE !!!!!!. LA TIMISOARA ESTE IANCU, LA URZICIENI ESTE BUCSARU, LA TARGOVISTE ESTE ZOTIC , ETC. !!!!!. ESTE GREU CU POLITICIENII !!!!!!. CRED CA RASPUNSUL ESTE TOT LA DOMNUL BARA IMPREUNA CU POLITICIENII DIN ARAD !!!!!!, SA SE ASEZE LA O MASA PT. A DISCUTA ACEASTA PROBLEMA DELICATA !!!!!!. FORTA U.T.A. !!!!. VICTORIE LA MIOVENI !!!!!MIOVENI – U.T.A. 1-2 !!!!!!!!!