Meciul a fost început mai bine de Universitatea Craiova, care a avut două ocazii imense de a deschide scorul, dar Mociu a fost un adevărat înger păzitor, cum se spune. În prelungirile reprizei, oltenii au putut înscrie, dar Sala a trimis puțin pe lângă poartă.
Din păcate, în chiar primele secunde ale părții secunde, apărarea UTA-ei a fost surprinsă de o minge lungă a craiovenilor, care a ajuns la Melniciuc, iar acesta l-a învins pe Mociu. După exact două minute a venit egalarea: Popa centrat din dreapta, iar Ekmekci a marcat din fața careului mic, 1-1. În min. 54, același Ekmekci putea marca, dar a ratat incredibil, singur cu portarul, șutul său trecând pe lângă.
În min. 71, la o fază fixă, Dragu s-a înălțat în careul UTA-ei și a trimis mingea în plasă: 2-1. Meciul a fost închis de Barbu, care a tras direct la vinclul porții lui Mociu, după un contraatac rapid al Universității: 3-1.
Antrenorii Bogoșel, Gaica și Ungur au contat pe următorii: Mociu – Bokse (Manoilă), Bota, Iurasciuc, Anișorac – Popa, Cibi (Salka), Ristin, Ronai (Nica) – Ekmekci (Bădău), Kyrychenko.
Citiți principiile noastre de moderare aici!