În schimb, juniorii mari au făcut spectacol, Negoescu reușind o triplă.
Știința U. Craiova – UTA 2-2
Așadar, juniorii mici ai Academiei UTA și-au dat singuri foc, dacă putem spune așa. Chiar dacă la pauză era 1-0 pentru arădeni, prin golul lui Boiț, rezultatul final a fost 2-2, cealaltă reușit aparținând lui Pășcălău.
UTA U17: Blaga – Varga, Pele, Roșu, Codrea, Boiț (Mare), Bulza, Șerengău, Pop, Nagy (Lingurar), Pașcalău.
Prin acest rezultat, UTA U17 cade pe locul 2 în clasamentul Ligii Elitelor, la egalitate cu Csikszereda, dar cu golaveraj mai bun, însă final se vor lua în calcul rezultatele directe, iar arădenii vor fi în afara celor două locuri care merg la turneul final, deoarece au pierdut ambele jocuri cu ciucanii.
Știința U. Craiova – UTA 0-8
În schimb, UTA U19 s-a distrat cu adversarii și a marcat de opt ori! Mercioiu și Negoescu au dat trei goluri, scorul final, 0-8, fiind completat de reușitele lui Onișor și Cleuță.
Antrenorii Bogoșel, Petcuț și Țamboi i-au avut în teren pe următorii: Țirian – Cleuță, Popa (Andrieș), Bortiș, Cira (Domide), Dănilă, Onișor (Monea), Borcea, Rotea, Mercioiu, Negoescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!