Suporterii echipei gazdă pregătesc o coregrafie specială, iar fanii UTA-ei se lasă încă așteptați. S-ar putea să primească întăriri de la suporteri ai echipei Steaua, însă președintele celor de la Juventus, Gheorghe Civorchian, i-a atenționat pe conducătorii Bătrânei Doamne că toți cei prezenți în sectorul galeriei arădene vor fi evacuați de pe stadion în cazul unor incidente. Prin asta, gazdele încearcă să descurajeze lipirea fanilor Stelei de galeria “alb-rosie”.
Din boxele de pe stadion răsună doar muzică patriotică.
La ora 10.45 autocarul cu suporterii echipei UTA a ajuns la stadionul din Colentina. Interesant e faptul că există un filtru extrem de restrictiv și se intră doar pe bază de “buletin de Arad”.
A apărut un mic incident deja, deoarece organizatorii nu au avut la îndemână biletele fanilor arădeni, aceștia așteptând acum tichetele pentru a putea intra în sectorul rezervat lor.
Min 1. A început meciul dintre Juventus și UTA, nu înainte să fie ascultat imnul României. Pe stadion sunt doar vreo 500 de spectatori, iar fanii arădeni au încă probleme să populeze sectorul lor.
Min 4. GOL! Este deja 1-0 pentru gazde, după ce Băjenaru a executat perfect o lovitură liberă de la 25 de metri, mingea oprindu-se în vinclu.
Min 8. După golul primit, UTA încearcă să revină în joc, însă nu a reușit să pună în pericol poarta lui Stoian.
S-a mai adunat lume, sunt vreo 800 de oameni acum, au intrat și fanii arădeni, care au întăriri serioase din Capitală, deoarece sectorul lor de 120 de locuri e aproape plin.
Min 13. Meciul a fost oprit pentru câteva zeci de secunde deoarece suporterii echipei gazdă au aruncat cu role de hârtie în teren.
Interesant e faptul că aproape toți fanii echipei UTA sunt îmbrăcați complet în negru. Pe gardul din fața sectorului rezervat arădenilor e agățat, alături de un steag al UTA-ei, și cel al Stelei, semn că întăririle se știu de unde vin.
Min 19. Copil a intrat în careul celor de la Juventus, însă a căzut mult prea ușor în duelul cu Morariu și arbitrul Andrei a lăsat jocul să continue.
Meciul se defășoară mai mult între cele două careuri, portarii nefiind puși la lucru.
Min 23. După un corner al lui Băjenariu, Wallace a trecut foarte aproape de minge în careul mic, iar apoi Morariu a trimis cu capul alături. Arădenii au reclamat un fault la Tănase la această fază.
Min 27. O primă mare problemă pentru gazde: autorul golului, cel mai bun om de pe teren de până acum, Băjenaru, s-a accidentat și e deja la vestiare. Gazdele au fost luate prin surprindere și încă nu au făcut schimbarea, așa că joacă acum în 10 oameni.
Până la urmă schimbarea s-a făcut, pe teren intrând Mihăescu.
Min 30. Într-un contraatac rapid, Ștefan a scăpat spre poarta arădeană, a încercat un lob peste Miron, însă mingea s-a dus și peste transversală.
Min 34. Penalty pentru UTA! Copil a centrat din corner iar Chipirliu a jucat mingea cu mâna în careul mic.
Din păcare, Alin Gligor a șutat pe lângă poartă de la punctul cu var.
Min 38. Ocazie imensă și pentru Juventus: Buhăescu a câștigat un duel pe 16 metri cu Manea, a scăpat singur cu Miron, dar a tras pe lângă poartă de la 10 metri. S-a arătat și primul cartonaș galben, el fiind văzut de Stahl.
Min 44. Ocazie UTA: arbitrul nu a văzut un henț la Stahl, mingea a ajuns la Copil, acesta a șutat sănătos spre poartă de la vreo 18 metri însă excat în brațele lui Stoian.
Min 45. Pe o contrarapidă mingea a ajuns la Călințaru, iar acesta a șutat milimetric pe lângă bară din mijlocul careului.
De la margine s-au arătat 3 minute de prelungire.
Min 45+1. UTA egalează! Adili și Copil au jucat scurt un corner, ultimul a centrat perfect pe capul lui Curtuiuș, iar acesta a marcat din careul mic, cu toată opoziția portarului Stoian: 1-1.
Min 45+3. E pauză în Colentina, se intră la cabine cu scor egal 1-1.
Trebuie să mai spunem că la golul marcat de UTA, atunci când Adili și Copil au jucar scurt cornerul gazdele erau ușor nepregătite de reluarea jocului deoarece Bărbulescu tocmai scotea din teren două role de hârtie. Arădenii au speculat momentul, arbitrul a lăsat jocul să continue și așa s-a născut golul de 1-1.
Min 46. Cu 6 minute peste ora oficială de începere a reprizei secunde s-a dat startul părții a doua, la UTA intrând Burlă în locul lui Copaci.
Min 48. GOOOL UTA! Arădenii au trecut în avantaj în Colentina, după ce Copil a executat o lovitură liberă de la 30 de metri, mingea a deviat din Carabela la Gligor iar acesta nu a putut rata din fața careului mic: 1-2.
Min 55. UTA pare că a făcut pasul înapoi după ce a marcat, prilej pentru gazde să preia total controlul jocului în aceste momente.
Min 57. Încă o schimbare la UTA: a intrat Strătilă în locul lui Picioni, în acest fel Stahl trecând atacant.
Min 61. Ocazie imensă pentru gazde: Beta a centrat de pe dreapta, iar Chipirliu, din careul mic, a trimis mingea cu capul pe lângă poartă.
Min 62. Roșu a făcut și ultima schimbare, în locul lui Adili intrând Filaret.
Min 63. Schimbare și la Juventus, în locul lui Mihăescu intrând Hurdubei.
Min 65. UTA nu se mai apără, joacă curajos, iar gazdele nu reușesc să fie concrete precum în prima parte a meciului, atunci când îl aveau în teren pe Bajinariu. Acesta le lipsește foarte mult celor de la Juventus, fiind, practic, creierul echipei.
Min 70. Stahl s-a accidentat undeva la mijlocul terenului și primește îngrijiri pe margine, lovitura primită fiind una destul de serioasă. În acest moment, UTA evoluează în 10 oameni.
Min 71. Schimbare și la Juventus, în locul lui Carabela intrând Roșca.
Cu dureri la piciorul drept, Stahl a reintrat totuși pe teren.
Min 72. Ocazie mare de egalare însă Chipirliu a șutat în Miron de la vreo 7 metri.
Imediat, Buhăescu a trimis și el mingea peste poartă, cu capul, din fața careului mic.
Min 77. Deși au avut câteva ocazii, gazdele nu par capabile, totuși, să înscrie, impresia fiind că unele situații sunt tratate cu foarte multă lejeritate. Pe acest fond, UTA își permite să joace destul de curajos și chiar dacă nu a mai pus în pericol poarta lui Stoian evoalueayă bine în câmp.
Min 81. Dovadă la ce spuneam mai sus este faptul că atacantul gazdelor, Chipirliu, a fost din nou aproape de egalare, însă a ratat preluarea spre poarta goală, accidentându-l apoi pe Miron, arbitrul arătând și cartonașul galbeș atacantului bucureștean. A fost o ocazie importantă de 2-2 pentru amfitrioni.
Min 85. Juventus atacă acum cu toate liniile, însă rămâne de văzut dacă va și reuși să marcheze, UTA apărându-se destul de bine.
Min 87. Chiar dacă atacă în valuri, Juventus nu și-a mai creat vreo ocazie de gol, deși jucătorii echipei gazdă beneficiază de aportul vântului.
Min 90. De la margine se arată 5 minute de prelungire.
Min 90+3. Gazdele atacă, atacă în valuri, se joacă doar în terenul UTA-ei, dar poarta lui Miron nu este pusă în real pericol.
Min 90+5. Final de meci în Colentina, cu UTA victorioasă, la finalul unui meci în care elevii lui Roșu au evoluat mult peste ceea ce au arătat în ultima vreme.
E bucurie imensă în tabăra arădeană, chiar în aceste momente fanii și jucătorii bucurându-se împreună.
Un meci capital pentru UTA va avea loc mâine, de la ora 11, la București, elevii lui Laurențiu Roșu urmand să întâlnească Liderul ligii secunde, Juventus Bucuresti.
Meciul nu va fi televizat, dar noi vom fi la faţa locului şi vă vom ţine la curent, pe www.aradon.ro, cu tot ce se întamplă, în timp real, oferindu-vă transmisia live text.
Ambii antrenori, Oprița şi Roşu, au declarat că îşi doresc victoria, dar toată lumea e de acord că UTA are nevoie mai mare de cele trei puncte.
Sunt anunţaţi 50 de fani arădenii, care pleacă spre București în această seară. Ei ar putea primi intăriri din Capitală.
Comisia Centrala de Arbitri l-a trimis sa împarta dreptatea pe Florin Andrei (Tg. Mures), fiind ajutat de Romică Bârdeş (Pitesti) şi Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova). Rezervă: Valentin Avram (Pitesti).
ObservatorI FRF: Vasile Cârjă – Constanța şi Vasile Bratu – Slobozia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!