Prima repriză a fost una modestă, în care am notat doar un șut mai periculos, aparținând lui Miclea, dar mingea a trecut puțin peste.
În partea secundă, gazdele puteau înscrie, în min. 50, dar bara l-a salvat pe Amadio, pentru ca trei minute mai târziu să fim aproape de golul anului: portarul Balauru a respins o minge de la 30 de metri, „buclucașul balon” a dus glonț peste Amadio – aflat pe linia de 16 metri – și a lovit transversala. UTA putea da totuși lovitura, în min. 67, dar același Balauru a scos incredibil mingea șutată din apropiere de Laso, scăpat singur.
FCM Tg. Mureş: Balauru – Peteleu, Gugu, Vârtic, L. Szilagy– Hanca (min. 76 – Ganea), Precup (min. 68 – Punosevac), Stere, Miclea – Cristea (min. 81 – Iordache), Istrate. UTA: Amadio – Supic (min. 64 – Matei), Gligor, Siminic – Bîrza, Mărginean, Chindriş (min. 73 – Godfred), G. Neagu – Monac, Voiculeţ, Laso (min. 68 – Dosso). Arbitri: G. Ionescu (Buzău) – la centru, Dorin Mudura (Oradea) și Gero Szabo (Cluj) – asistenți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!