„Este un punct muncit, ținând cont de finalul de joc. Am jucat în inferioritate numerică. E clar că e un punct câștigat. Am arătat destule momente bune. Nu am primit gol împotriva uneia dintre cele mai bune defensivă din campionat. E clar că ne doream mai mult, dar doar atât s-a putut. E clar că ne putem îmbunătăți, am avut și momente bune, dar și altele mai puțin bune. E adevărat, nu ne exprimăm la potențial nostru, dar eu spun că suntem pe drumul cel bun E important să intrăm cu încredere în play-out, să câștigăm primul meci și să evităm emoțiile apropierii de zona de retrogradare. Trebuie să vedem exact țintarul, apoi să pregătim foarte bine prima etapă” – a declarat Laszlo Balint.
De cealaltă parte, tehnicianul celor de la Astra Giurgiu, Eugen Neagoe a spus: „A fost destul de greu să-i capacitez pentru orice joc, dar am spus încă o dată că va fi foarte greu în continuare. Mai avem nouă jocuri în campionat, trebuie să le tratăm foarte, foarte serios, pentru că am mai trecut prin asta în august și știu foarte bine ce înseamnă. Fiecare echipă va încerca să câștige puncte la fiecare joc, va fi dăruire din partea tuturor. Speranțe avem întotdeauna. Fiecare joc îl tratăm cu responsabilitate. Ne dorim să câștigăm indiferent că jucăm în Cupă sau în campionat. Uneori ne-a ieșit, alteori nu. Cred că băieții își dau seama de importanța jocului și vom arăta cu totul altfel marți. Este important să ajungem în finală. Dacă vom reuși, vom putea vorbi despre finală. Acum este important jocul de marți. Ne dorim să câștigăm. Vom depune efort cu toții pentru a reuși ce ne propunem”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!