ARAD. În cele două etape din retur, atacatul echipei UTA, Ioan Hora nu se poate lăuda cu nicio realizare. Știm bine, nici în debutul campionatului nu a făcut nimic, dar apoi, încet, încet, a intrat în joc și a reușit să marcheze goluri importante, care au însemnat puncte extrem de prețioase.
Antrenorul Laszlo Balint a vorbit, acum, despre situația elevului său, care are – iată – un nou debut mai slab.
„Faptul că Hora a avut mai puține reușite în ultima perioada nu îi diminuează cu nimic valoarea și importanța atât pentru noi, cât și pentru echipă. Hora are un aport foarte important în tot ceea ce face, depune un efort considerabil la fiecare meci, este un jucător puternic, care câștigă dueluri și crează culoare pentru colegi. Sunt lucruri care probabil de multe ori nu se văd, sau se omit, intenționat sau nu. Dar, o să vedeți, o să iasă la rampă, la fel cum a ieșit și în turul campionatului. Ideea e că nu prea înțeleg aceste critici, eu nu știu dacă putem să spunem despre un jucător sau altul că a rămas dator. Toți jucătorii sunt la fel de importanți, toți câștigă meciurile și toți le pierd, când vine vorba de victorie sau înfrângere. Tocmai de aceea, cred că absolut toată lumea trebuie să aibă încredere în noi, cei de la UTA, deoarece, credeți-ne, suntem foarte motivați și determinați să obținem tot ceea ce putem, bineînțeles, în limita posibilităților noastre, pentru că și noi suntem oameni și putem greși. Una peste alta, eu am mare încredere că Horică va avea clipe în care va da peste gură celor care îl critică” – a declarat Laszlo Balint.
Trimite articolul
XFelicitari, Laszlo Balint, Ioan Hora si toata echipa pentru ca faceti viata fanilor aradeni mai frumoasa, in fiecare zi. Dupa un astfel de interviu, cu un antrenor exemplar care-si sustine jucatorii si echipa, ce mai poate fi de spus?? Aaa, da,, era sa uit, ca presa aradeana este mult inferioara nivelului unde a ajuns UTA Arad. Asteptam tinerii ziaristi care sa inlocuiasca vechea garda. Pentru noi, doar UTA conteaza!!
Hora nu a spart gura târgului nici acum 14 ani când era tânăr…
Are 3 goluri până acum, nici unul creat de el din acțiune personală…Nu îl mai laudati atât…el si Nelutu Rosu, slabi…ii țineți si nu merita….