„M-a mulțumit doar faptul că am avut o siguranță defensivă la acest meci. UTA, deși a venit cu echipa a doua, are jucători în lot care au valoare individuală bună. M-a nemulțumit faptul că am ratat foarte, foarte mult, nu fructificăm ocaziile pe care le avem. Suntem la penultimul joc, mai vrem încă vreo trei jucători seniori, pentru a ne întări echipa”- a spus Alexandru Pelici.
De la UTA a vorbit Alexandru Gaica. Acesta a spus: „Având în vedere că au fost pe teren mulţi juniori de 2001, ca şi joc şi ca şi efort, în faţa unei echipe bune, cu un antrenor foarte bun, cred că în repriza a doua am reuşit să ne ridicăm la înălţimea adversarilor. Prima repriză a fost dominată clar de Ripensia. A fost un meci foarte bun pentru copii. Antrenament util pentru cei care au venit de la prima echipă, Coulibaly care e suspendat în prima etapă. Iuga, Ivan şi cu David Popa. Am avut un croat în probe, Luka Mijokovic, vom vorbi şi cu Ionuț Popa, să tragem concluziile, să vedem dacă rămâne sau nu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!