Din nou în formula Marţian – Catanzariti – Zaharia – Idita – Barbu, cei de la UTA s-au mutat de la club la „Casa Românească” şi – culmea – acolo le-au venit ideile. La ora 22.00, administratorul special al clubului, Dorin Micşa ne-a declarat: „Marţian, Catanzariti, reprezentanţii administratorului judiciar, Urse şi Zaharia, alături de mine, au ajuns la o înţelegere pentru bunul mers al clubului. S-au găsit pârghiile pentru ca actele să se poată semna conform legilor româneşti în vigoare, cu privire la cedarea creanţelor lui Catanzariti către Marţian. Noul antrenor este Adrian Falub, iar reunirea lotului este stabilită pentru 20 ianuarie, ora 10. Până atunci, toată lumea este în concediu, clubul fiind închis. Tot atunci, Adrian Marţian va debloca finanţarea la club, deoarece până la acea dată – conform legei insolvenţei – nu ar putea băga bani în club. Mai mult decât atât, la data de 15 ianuarie, acţionarii clubului, Marţian, Catanzariti şi Guzzardi vor avea o şedinţă pentru desemnarea altui delegat special al SC FC UTA SA”.
Aşadar, o adevărată lovitură de teatru, care le-a fost adusă la cunoştinţă, tot acum câteva minute, lui Dan Proca, liderul Suporter Club UTA şi lui Mihai Joiţa, impresarul care a ajuns acum trei ore în oraşul nostru şi care ar putea redirecţiona jucători spre UTA.
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!