„Într-adevăr, domnul Adrian Marțian vrea să mute UTA la Jucu. Dânsul a depus o cerere la Consiliul Local prin care solicită ca noi să-i punem la dispoziție baza sportivă de 800 de locuri pe care o avem. În principiu am fi de acord să facem acest lucru până în vară, pentru că nu ar impica niște cheltuieli din partea noastră.
Oricum la Jucu avem echipă de Divizia C, Unirea Jucu, pe care în doi sau trei ani dorim să o aducem în liga secundă. Deocamdată nu avem suficient buget pentru a realiza acest lucru, de aceea din vară luăm în calcul și o fuziune cu UTA, dar să vedem în ce condiții, ce poate oferi și domnul Marțian dacă se pune problema de fuziune”, a spus primarul localității Jucu, Dorel Pojar.
Arena din Jucu are 800 de locuri, pe ea disputându-și meciurile de acasă echipa Unirea din localitate. Și formația de fotbal feminin Olimpia Cluj, campioana României și-a disputat partidele din campionat acolo. În perspectivă, există proiectul unui stadion de 4000 de locuri, dar care stagnează de câțiva ani.
Fanii i-au dat, oricum, răspuns lui Marțian. „Nu are ce muta din Arad. Jucătorii și antrenorii rămân pe loc, dar trebuie spus că el nu are nimic aici în Arad. Noi îi vomretrage sigla și culorile, vă dați seama cum ar arăta o echipă FC Marțian Jucu, în culorile galben-verde. Mie mi-a trimis mesaj pe telefon că nu se pune problema să mute clubul în altă parte” – a spus liderul „SCU”, Dan Proca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!