În urmă cu o săptămână, trecând prin șantierul de la stadionul „Francisc Neuman”, spuneam că au fost atacate mai multe fronturi. Se lucra cu aproximativ 80 de muncitori, aceștia având foarte mult de lucru. Unele zone din stadion, precum etajul doi, acolo unde se va așeza mass-media, nici nu avea proiect, dacă vă vine să credeți. Dar, lucrurile s-au așezat apoi, însă administratorul de la „Drast company”, câștigătoarea licitației, Radu Dragoș a ales să nici nu mai iasă în presă cu declarații.
Lucrări avansate
Acum, dacă treci pe la stadion, e evident că lucrurile se mișcă. Poate nu e nimic spectaculos, dar vă garantăm că se avansează. Nu se vede, dar se simte, am spune.
Sunt nu mai puțin de 18 firme care sunt „pe baricade”, cu un total de vreo 90 de oameni. Aceștia muncesc zilnic, majoritatea dintre ei la interioare. Sunt masați, în număr mare, la tribuna oficială, acolo unde nu s-a facut mai nimic de fosta firmă. La demisol, etajul I și II se muncește la interioare, nici nu se văd muncitorii, dar acolo sunt cei mai mulți. E o muncă de sisif, dar lucrurile merg înainte. Pe toate nivelurile se tencuiește „la greu”, se văd deja și cabinele destinate mass-media, la ultimul nivel.
Instalații sanitare
În alte zone ale stadionului, unde lucrările erau mai înaintate, încăperile sunt aproape finalizate! E vorba de toaletele de la Tribuna a II-a și Peluza Sud. Acolo, au intrat deja electricienii, iar instalațiile sanitare sunt montate una câte una. Următorul pas e comanda geamurilor și a ușilor, deoarece constructorul nu vrea să se trezească, la un moment dat, că vreun nebun a intrat pe acolo și a vandalizat totul. Asta, așa, ca idee, deoarece „Drast Company” are pază la stadion.
Casa de bilete
Mai mult decât atât, tot la Peluza Sud e aproape gata casa de bilete. Ea poate fi văzută de oricine trece pe Calea Aurel Vlaicu, în zona liniilor de tren de la Astra. În toată acea zonă a avut loc și un amplu proces de igienizare, doarece știe toată lumea cum boscheții creșteau fără ca pe nimeni să intereseze.
Gândurile merg spre COVID-19!
Așadar, se lucrează intens, dar cu coada ochiului se trage și la situația din țară. Șeful de șantier, inginerul Stelu Rotar explică: „Lucrurile merg ca pe roate, sperăm să nu apară nimic care să ne conturbe. Nu ascund faptul că ne uităm spre situația pricinuită de noul coronavirus. S-au luat deja tot felul de măsuri, deocamdată nu suntem afectați, însă cine știe dacă pe viitor nu se va decide să se oprească totul. Sperăm să nu fie cazul”.