Rogla. După 6-0 cu Rogaska, în jocul amical de ieri, antrenorul echipei UTA, Laszlo Balint a spus că lucrurile se mișcă în direcția bună, dar a admis că mai e mult de lucru. În plus, gândul tuturor zboară deja la meciul cu Dunărea Călărași.
Ce spune Balint…
“A fost un test util, un antrenament reușit, chiar dacă ne așteptam ca nivelul adversarului să fie unul mai ridicat. Dar, am înțeles că în vara aceasta Rogaska a pierdut mai mulți jucători de bază și au completat cu tineri de viitor. Dar, trebuie să privim partea plină a paharului, am reușim să exersăm multe din ceea ce am antrenat pe partea momentului de posesie, pe faza de atac, am reușit să stopăm și câteva contraatacuri ale adversarului, una peste alta am controlat jocul de la început până la sfârșit. Iar pe lângă cele șase goluri, ne-am mai creat o sumedenie de ocazii de a marca. Aici sunt puțin nemulțumit, deoarece au fost jucători care au tratat cu destulă sperficialitate situațiile create, trebuie să reglăm și această situație, deoarece îmi doresc să avem aceeași concentrare până la final, indiferent de nivelul adversarului. În ciuda acestor goluri și a jocului reușit, să știți că jucătorii resimt oboseala. Aceste meciuri amicale ne arată, totuși, că am muncit bine, eficient și că suntem pe drumul cel bun. Mă bucur că băieții se simt între ei, se crează acea coeziune în cadrul grupului, sunt lucruri care ne dau speranțe. Categoric, mai e mult de lucru, categoric această echipă va trebui să treacă printr-o perioadă de timp pentru a putea arăta potențialul maxim, dar e foarte important ca la ora meciului cu Dunărea Călărași să-l putem aborda pregătiți din toate punctele de vedere” – ne-a declarat Laszlo Balint.
Plimbare prin Maribor
Pentru a mai schimba decorul, utiștii au fost, aseară, într-o plimbare prin Maribor, care se află la 45 de kilometri de Rogla. S-a vizitat centrul orașului, s-a băut o cafea, sau o răcoritoate, la o terasă, totul timp de aproape trei ore, iar când a început vremea urâtă, delegația arădeană a făcut cale întoarsă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!