„Sigur că sunt nemulţumit de faptul că am pierdut. La înfrângere nu ai cum să nu găseşti ceva de vină. Am avut câteva sclipiri, faze reuşite, dar e prea puţin pentru aşteptările noastre. Rezultatul nu ne face plăcere, semn că mai e de muncit până la ora primului meci oficial. Până la 20 august e nevoie să fim la maximum de capacitate, iar de acum încolo să creştem de la meci la meci” – a spus Nagy.
Mai e mult de lucrat, zice Nagy
Reactualizat la:
Sânmartin. Imediat după meciul cu Luceafărul Oradea, antrenorul principal al UTA-ei, Roland Nagy a recunoscut că mai e mult de lucrat la echipă, însă până în 20 august mai este timp.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.
Citiți principiile noastre de moderare aici!