ARAD. Utiştii „suflă” şi în iaurt, aşa că meciul cu Millenium Giarmata este privit cu maximă responsabilitate de antrenorul Roland Nagy. Asta, în ciuda faptului că principala contracandidată, Naţional Sebiş, pare a fi abandonat lupta pentru promovare.
Meci foarte important
Jocul cu Giarmata, de vineri după-amiază, devine cel mai important din acest retur, cred utiştii. „După toate cele întâmplate în ultima săptămână, jocul cu Millenium Giarmata este deosebit de important pentru noi. Nu suntem promovaţi, mai e mult până departe. E nevoie să rămânem conectaţi la tot ce se întâmplă în continuare, trebuie să luăm în serios fiecare adversar. Giarmata este o echipă cu jucători experimentaţi, care poate pune probleme. A fost şi o schimbare pe banca tehnică, aşa că oaspeţii vin montaţi la acest meci, nu ne va fi deloc uşor. Până la final, trebuie să ne aşteptăm ca fiecare adversar să dea totul pe teren, să se mobilizeze exemplar” – a spus Roland Nagy.
De la UTA va lipsi Chindriş, care este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Se vând bilete la meci
Interesul pentru meciul cu Millenium Giarmata pare unul destul de mare, după spusele celor de la UTA, aşa că – deja – s-au pus în vânzare bilete pentru meciul de vineri (ora 17). Acestea se găsesc în locurile deja obişnuite: Old Ladi’s Pub (Strada Poetului), Art Cafe (Piaţa Avram Iancu) şi Gemi Sport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!