„Am dominat prima parte, am făcut un joc tactic bun, dovadă că am condus la pauză. Apoi, am primit două goluri într-o repriză, lucru care nu ni se întâmplă prea des și n-am mai putut reveni. Am făcut greșeli personale destul de mari. Aveam speranțe de la acest meci. Gloria e echipă bună, nu întâmplător e pe primul loc. Să marchezi două goluri în deplasare și să nu scoți niciun punct, e dezamăgitor. Mai sunt cinci etape, vom vedea ce șanse mai avem la locul 3”.
De cealaltă parte, tehnicianul Gloriei, Nicolae Manea a spus: „A fost un joc bun, mai ales în repriza a doua. În prima parte, băieții au fost mai deconectați, e greu să-i motivezi când ai atâtea puncte avans. E bine că am avut puterea să revenim. A fost și o revanșă a noastră după înfrângerea din tur. UTA ne-a produs singura înfrângere anul trecut. N-aș spune că a fost un joc de nivelul Ligii I.
UTA a făcut tot ce a putut, era în foame de puncte, dar Gloria a fost mai stăpână pe ea, am avut o posesie mai bună. Mă bucur că am câștigat fiindcă apăruseră deja unii care se îndoiau de corectitudinea partidei, lucru care mă deranjează și mă enervează. Chiar și în timpul meciului striga cineva din tribună că e blat. Eu nu sunt cofetar să fac prăjituri și blaturi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!