Arad. Marius Stan și-a luat câteva zile de răgaz. A văzut cam tot ce era de văzut, a vorbit cu toți cei implicați în proiectul UTA, iar acum a plecat acasă. Zice că vine săptămâna viitoare va da un răspuns vis-a-vis de sosirea sa la cârma clubului. Cel mai probabil, Stan va gândi bine mutarea, nu vrea să se facă de râs, mai ales că pe unde a fost (la fotbal ne referim) a făcut performanță, minus episodul Chiajna, despre care nu vrea să vorbească. Acolo, a fost tot manager, pus de primarul Minea, la finalul lunii ianuarie a anului trecut.
Ar vrea performanță, dar are cu ce?
Marius Stan a vorbit despre ce performanțele lui, despre faptul că nu se mulțumește cu puțin, însă e nevoie să aibă cu ce, dacă e să ne referim la promovare.
„Sunt prudent cu declarațiile în spațiul public, când mă întrebați care e strategia pentru sezonul următor. Eu, personal, îmi doresc repede și mult, ca performanță. În CV-ul meu, unde am încercat, am reușit, însă nu doar atât, ci au rămas echipele și au dăinuit. Nu etern, ca nimeni nu e etern. Ca promovări, vorbesc. Cu Rocar, am promovat din primul an, iar la Vaslui am promovat la primul an de la înființare, apoi am plecat la Iași, unde am urcat după un an în Liga I. După aceea, am revenit la Galați, unde am ajuns în cupele europene. Așa aș vrea să fie și la Arad, dar una e să vrei și alta e să poți. De aceea stau și evaluez situația, să vedem dacă e cu ce. E nevoie de potențial uman, e nevoie de bani și infrastructură. Aceasta din urmă îți dă o garanție pentru viitor. Una e să promovezi într-o divizie superioară, și să rămâi acolo și alta e să te întorci imediat de unde ai plecat. Mai discutăm, mai evaluăm, știu că timpul presează, dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să lucrez pompieristic. Nu am dat greș până acum, pe plan sportiv, țin și eu la acest aspect, nu vreau să mă fac de râs la vârsta asta, zilele trecute împlinind 61 de ani. Nici nu sunt mireasa care se lasă prea mult rugată, am vorbit cu toți factorii implicați la echipă și săptămâna viitoare voi da un răspuns” – ne-a declarat Marius Stan.
Rămâne de văzut, acum, dacă Marius Stan are capacitatea să rezolve problemele de la UTA. În special financiare, deoarece toate se învârt în jurul banilor. În rest, problema stadioanelor o vede mult mai optimist decât o vede orice arădean și crede că – totuși – „Motorul” va fi gata până la startul campionatului viitor.
Totuși, ceva ne spune că Marius Stan a plecat de la Arad destul de îngândurat, iar la începutul săptămânii viitoare nu ar trebui să fim surprinși dacă va anunța că nu se bagă la UTA, deși spunea că e deja 75% manegerul clubului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!