Este de-a dreptul revoltător că zi de zi apare câte un nou motiv de ruşine naţională legat de S.C. F.C. UTA S.A., când din păcate indivizii Adrian Marţean, Giovanni Catanzariti, Cătălin Barbu sau Dorin Micşa sunt încă asociaţi cu „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc. Nu înţelegem calitatea ultimilor doi de a se erija în proprietarii stadionului şi de a mai deţine cheile de la vestiar sau birouri, ori de a pune condiţii cu privire la accesul la vestiare sau în cantină. De aceea insistăm ca acestora să nu li se mai permită accesul în stadion şi să fie evacuaţi de îndată – dacă nu se conformează prevederilor Hotărârii CLM Arad.
Dorim să atragem atenţia funcţionarilor Federaţiei Române de Fotbal că jucătorii aflaţi sub contract cu echipa lui Adrian Marţean sunt trataţi ca nişte sclavi ce nu beneficiază de drepturi fundamentale stipulate în Codul Muncii. La Arad s-a creat un precedent periculos pentru jucătorii oricărei echipe de fotbal din România. Practic, intrând în insolvenţă, jucătorii rămân sub contract cu clubul dar angajatorii nu riscă nimic dacă nu-i plătesc. Astfel, jucătorii aflaţi sub contract cu echipa lui Marţean nu sunt plătiţi de peste jumătate de an dar sunt şi legaţi la mâini: nu pot depune memorii la F.R.F. pentru a deveni jucători liberi şi nu-i pot obliga pe „patroni” să le achite restanţele. În acest context tensiunea acumulată la nivelul lotului de seniori ai S.C. F.C. UTA S.A. este deplin justificabilă, fiind întreţinută de acţiunile nesimţite, arogante şi josnice ale lui Marţean, Barbu sau Micşa.
Nu în ultimul rând dorim să le atragem atenţia componenţilor echipei de juniori republicani ai S.C. F.C. UTA S.A., antrenorilor şi părinţilor acestora, că un debut în Liga a II a „sub umbrela” lui Marţean, fără condiţii minime de pregătire, alimentaţie, medicamentaţie, cazare în deplasări, nu va avea darul de a-i lansa pe tinerii jucători arădeni în fotbalul mare. Îi înţelegem pe juniori şi pe părinţii acestora, dar câteva meciuri pierdute la scor în Liga a II a, chiar una sau două evoluţii bune – însă toate la un club aproape desfiinţat şi ilegitim, nu reprezintă mai mult decât nişte antrenamente mai tari şi frustrante. Mai mult există pericolul ca aceştia să-şi rişte de-a dreptul cariera în fotbal dacă se vor lega prin contracte cu echipa lui Marţean. Noi le urăm tuturor mult succes în cariera fotbalistică şi sperăm să-i regăsim de anul viitor într-o formulă infinit mai propice performanţei sportive. Vom încerca în săptămânile următoare să salvăm Centrul de copii şi juniori de actualii conducători ai S.C. F.C. UTA S.A. (Marţean, Catanzariti, Barbu, Micşa), cei care nu asigură nimic pentru funcţionarea lui dar în schimb beneficiază de pe urma banilor părinţilor, având pretenţia de la aceştia să plătească diferite cheltuieli pe care ei înşişi ar trebui să le acopere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!