Arad. Sosit la echipă după vreo trei săptămâni, Adrian Marțian a venit și cu banii pentru primul salariu al fotbaliștilor de la UTA. Însă, a plătit doar 75 % din bani, căci nu-i mulțumit de locul ocupat în clasament. În schimb, personalul clubului a primit salariu întreg, conform unor surse interioare, confirmate de Dorin Micșa, administratorul special al FC UTA.
Plătește performanța
De la bun început, Adrian Marțian a spus: „Le-am dar banii, cu 25% mai puțin, deși Trică și Neagu au insistat să dau salariul întreg. I-am spus antrenorului să se pună în locul meu, să vină el finanțator și să vadă dacă-i place locul pe care se află echipa. Dacă întoarcem clasamentul, suntem pe locul doi, dar noi – în realitate – suntem pe locul 11, iar până mai ieri eram ultimii. Dacă cineva este mulțumit, este într-o mare eroare, are o problemă. Eu nu sunt deloc mulțumit. Și încă ceva: nu le-am tăiat acești banii, îi vor primi când echipa ajunge în play-off. Chiar Trică mi-a spus că acesta este obiectivul lui. Mă bucur și promit încă de pe acum că își vor primi și restul de 25% dacă merg în primele șase echipe. Mai mult decât atât, dacă bat Craiova, le voi da prime de joc pentru ultimele trei etape. Asta așa, să știe și suporterii, care par că sunt mai extratereștri decât mine”.
Îi dă și 200.000 de euro
Adrian Marțian a continuat să-i răspundă lui Eugen Trică, susținând că va plăti și clauza prevăzută în contract, dacă nu face treabă la UTA. „Am încredere în Trică. E tânăr, ambițios, de caracter, are și defecte, dar dacă nu face treabă va pleca. Nu contează câți bani trebuie să-i dau dacă-l demit. 100.000, sau 200.000 de euro, nu-i nicio problemă, dăm dacă trebuie să scăpăm de el” – a mai spus Marțian.
Mutu îl vrea la Dinamo
Pe de altă parte, Adrian Marțian a dezvăluit faptul că Adrian Mutu îl tot bate la cap să meragă cu el la Dinamo. „Nu pot fi cu fundul în două luntri, am multe de făcut aici, la Arad. Am un proiect de viitor și voi pleca doar când ajung să mă bat cu Steaua și Dinamo. Așa că nu plec nicăieri, rămân la UTA” – a conchis Marțian.
Citiți principiile noastre de moderare aici!