ARAD. Zvonurile care vorbeau despre o ruptură între Giovanni Catanzariti şi Adrian Marţian prind contur. Apă la moară dă chiar Adrian Marţian, omul care a investit la UTA în ultimele patru luni, fără a-şi atinge scopul: promovarea în Liga I şi încasarea milionului de euro din drepturile de televiziune.
Prezent, duminică, la Piteşti la un meci demonstrativ în scop umanitar: „Ajută-mă să fiu ca tine”, Marţian a declarat – conform www.ziarulargeşul.ro – că este interesat să preia pe FC Argeş, contracandidată a UTA-ei în sezonul viitor în lupta pentru promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc. Mai mult, omul de afaceri clujean a spus că şi avut o primă întâlnire cu Cornel Penescu, finanţatorul clubului care l-a dat în fotbalul mare pe Adi Mutu. Probabil, internaţionalul român este cel care l-a împins de la spate pe Marţian să intre în negocieri cu FC Argeş, în nenumărate rânduri Mutu exprimându-şi intenţia de a sprijini echipa sa de suflet, FC Argeş.
Conform aceleaşi surse, în situaţia în care nu va ajunge la un numitor comun cu Penescu pentru preluarea clubului din Trivale, Adrian Marţian intenţionează să transfere mai mulţi jucători de la FC Argeş sub culorile alb-roşii ale UTA-ei.
Falub nu ştie nimic
„Nu ştiu nimic despre o eventuală plecare a lui Marţian la FC Argeş. A fost într-adevăr la Piteşti, dar în interesul UTA-ei, pentru a discuta transferul unor jucători la Arad” – a spus antrenorul Adrian Falub.
UPDATE2. Marţian forţează mâna lui Gio!
Pentru prima dată de la apariţia zvonului despărţirii de UTA, în detrimentul echipei de suflet a partenerului său de afaceri, FC Argeş, Adrian Marţian a admis că este tentat să dea curs unei alte provocări:„ Penescu mi-a prezentat clubul şi mi-am dat seama că există condiţii mai bune ca la Arad. Chiar dacă mi-a cerut bani pentru o eventuală tranzacţie (pe surse: 500 000 euro) îmi oferă în schimb un hotel pentru cantonament, un autocar modern şi 10 grupe de copii şi juniori puse la punct, lucruri care la UTA nu există”.
Întrebat cu privire la data luării unei decizii, omul de afaceri clujean a spus că totul depinde de proxima întâlnire cu Giovanni Catanzariti: „Dacă îmi cedează clubul cu totul, iar auditul pe care îl tot aştept, iese bine, nu plec nicăieri,voi continua la UTA. În caz contrar, mă gândesc să dau curs ofertelor destul de tentante primite din altă parte. Pentru că oferta de la FC Argeş nu este singulară. Şi cei de la FC Bihor mă curtează” – a făcut lumină Adrian Marţian în problema divorţului de Bătrâna Doamnă.
UPDATE1. “Gio” e sigur: Martian nu pleaca de la UTA!
Omul care l-a acceptat ca şi investitor la UTA pe Adrian Marţian, preşedintele clubului Giovanni Catanzariti este convins că amicul lui Adi Mutu va continua, în toamnă, alături de gruparea alb-roşie. „Presa din Piteşti a speculat momentul întâlnirii dintre Penescu şi Marţian. Pe patru jucători i s-au cerut 400 000 euro, moment în care Marţian a întrebat cât costă tot clubul. I s-a răspuns că 500 000 euro, iar Marţian a glumit replicând că în aceste condiţii mai bine ia tot clubul” – a încercat să clarifice lucrurile Giovanni Catantariti.
Italianul a adus argumente în sprijinul faptului că Adrian Marţian va continua cu UTA: „Mie nu mi-a dat nici un ban şi i-am pus pe masă un club cu 300 000 euro datorii. Pentru FC Argeş ar fi plătit jumătate de milion euro şi ar preluat un club cu 700 000 euro datorii. Afacere nerentabilă”.
În altă ordine de idei, „Gio” ne-a spus că Marţian se va întâlni marţi seară cu Marius Vizer, pentru a discuta pe seama unor posibile transferuri de jucători de la FC Bihor la UTA
Citiți principiile noastre de moderare aici!