ARAD. Imun la reacţia galeriei, Adrian Marţian s-a lansat într-o ofensivă furibundă la adresa unora dintre jucătorii care au evoluat sâmbătă, în eşecul contra Olimpiei Satu Mare, de gura patronului utist nescăpând nici antrenorul Eugen Trică: „Nu putem continua aşa, trebuie să iau unele măsuri”.
Pe invers
Nemulţumit de randamentul unora dintre jucători, Marţian promite întăriri la nivel de lot: doi fundaşi centrali, un mijlocaş şi, cel puţin, un atacant. Totul pentru ca UTA să iasă cât mai repede din zona retrogradării. „Prietenul lui Mutu” nu vrea să umble (deocamdată) la banca tehnică, dar îl atenţionează public pe Eugen Trică să termine cu experimentele şi să folosească jucătorii pe posturile unde s-au consacrat, nu pe invers: „Am înţeles că îşi asumă rezultatele, dar astea sunt rezultate? Am aflat că, după meci, au vorbit băieţii cu Trică la vestiare şi mi-au promis că îmi arată ei mie din etapa viitoare…”
15 octombrie
Acesta este termenul preconizat de cei mai mulţi dintre suporteri, pentru a se sparge „buba” la UTA. E ziua primului salariu pentru jucătorii veniţi în această vară la Arad, dar e puţin probabil ca Adrian Marţian să vrea sau să poată achita aceşti bani. Situaţie care ar genera un (nou) conflict, cu urmări dramatice pentru clubul fanion al Aradului.
Taxaţi de fani
Aşa cum au promis, suporterii UTA-ei şi-au continua protestul faţă de conducătorii clubului, alegând să-şi încurajeze favoriţii doar din repriza secundă. În schimb, Adrian Marţian şi Giovanni Catanzariti au fost contestaţi vehement: „Vom cânta pentru culori, nu pentru conducători” şi „Ospătari şi infractori nu vă vrem conducători”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!