Arad. Mâine e 20 ianuarie, data la care Adrian Marțian a promis că va debloca finanțarea la UTA. Pentru club nici nu există o altă bucurie decât aceea de a fi alimentat cu bani, mai ales că datoriile îl copleșesc. Până acum, prietenul lui Mutu a găsit tot felul de motive să nu mai bage bani, dar a promis că de mâine lucrurile intră în normal. Suntem curioși dacă se va ține de cuvânt, ori va găsi, din nou, alte scuze. Practic, pentru Marțian a sosit momentul adevărului, iar de acum înainte are obligația (asumată chiar de el) să dea drumul la finanțare, căci – altfel – va fi părtaș la falimentul unui simbol al fotbalului românesc, o legendă vie care se află acum „conectată la aparate”.
Circul nu-i gata
Până una, alta, se anunță un nou scandal la club. Eugen Trică va veni la ora 10.00 (dar, probabil, și unii jucători), pentru a începe treaba. La UTA totul e închis, iar conducerea se va reuni, la aceeași oră, pentru a stabili ultimele detalii (de parcă ieri nu avea timp să vină la Arad și să pună la punct lucrurile). Administratorul special, Dorin Micșa a anuțat că reunirea lotului se mută la ora 15, tocmai pentru ca cei din conducere să aibă timp să mai discute…una, alta.
„Reunirea lotului nu va mai avea loc la ora 10, ci la ora 15. I-am înștiințat pe jucători, dar am informații că unii dintre ei vor veni cu Trică, mai devreme, așa că nu vom avea deloc parte de o zi liniștită” – ne-a declarat Dorin Micșa.
Așadar, din nou, se anuță circ la UTA, de parcă nu ne-am săturat de atâtea până acum.
Falub nu vine
Cel mai probabil, antrenorul anunțat de administratorul judiciar, Adrian Falub nu va veni la reunirea lotului. El nu vrea să fie părtaș la scandalul de la UTA și va accepta să vină la Arad doar când lucrurile sunt rezolvate atât la nivelul clubului, cât și al băncii tehnice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!