„Suntem deja obișnuiți cu asemenea dezinformări. Clubul UTA nu are nici un fel de restanțe financiare către buget. Chiar zilele trecute am obținut un certificat fiscal fără restanțe. Iar vis-a-vis de situația jucătorilor, inclusiv salariile pe luna august sunt achitate, la rând urmează septembrie. Așadar, nu există nici un risc să fim penalizați”, a spus Meszar.
Pentru a scăpa de depunctare, echipele ar trebui să facă dovada achitării sau reeșalonării datoriilor acumulate înainte de 30 iunie și scadente pe 30 septembrie.
Omul care reprezintă UTA în Comitetul Executiv al FRF, Alexandru Meszar a ţinut să liniştească suporterii, spunând că sunt doar vorbe fără acoperire. Iar ca argument stă faptul că formația roş-albă urmează să participe la a doua sesiune de proiecte pentru obținerea de fonduri nerambursabile, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, iar pentru asta are nevoie de un certificat fiscal curat.
După ce în sesiunea de proiecte din primăvară, clubul UTA a primit aproximativ 800 de mii de euro dinspre Primăria Arad, cel mai probabil, în această toamnă, vor mai intra în contul clubului încă 200 de mii de euro, bani nerambursabili.
Citiți principiile noastre de moderare aici!