“Cred că eu sunt problema. Vreau să plec, trebuie un șoc, eu sunt acel șoc, deoarece nu văd nicio cale de ieșire. Simt o mare neîncredere din partea lor, am pretenția de la niște jucători, pe care nu îi recunosc. Am jucat fotbal și îmi dau seama de unele chestii. Nu cred că mai pot fi antrenorul acestei echipe. Să vină altul care să fie mai blând, să-i plimbe, să nu fie așa dur. Dar, ca să tragi la promovare îți trebuie mult mai mult. Nu știu dacă jucătorii mă vor sau nu, e problema lor, ei pierd bani. Dar, iubire cu forța nu se poate. Să nu ai dorință, combativitate, nu se poate așa. Am crezut că ne putem schimba, cel puțin după meciul de la Sibiu, dar nu a fost un accident. Nu se poate ca Baloteștiul să te paseze, să te dribleze, e imposibil așa ceva. Nu mă leg de golul lor, pentru ce să mă leg, pentru că noi jucăm cum jucăm, am fost dezastruoși. Nu creem nimic, nu avem cine să construiască, cine că finalizeze. Azi ne-am plimbat prin fața porții, i-a dat mingii în cap de i-am făcut cucui, de aceea am tot insistat să aducem încă doi atacanți, să o bage cineva în poartă. Am tot încercat să remediez situația, dar suntem departe de adevăr, nu am cum să revin asupra deciziei. Nu se poate să joci doar cu numele, meci de meci am avut atâtea mâini moarte., Și de unde pleacă totul, de la antrenor, normal. O să discut cu conducerea clubului, să reziliem contractul. Nu cer niciun ban, nu am venit la UTA pentru bani”.
UPDATE. Ruptura e definitivă. Imediat după conferința de presă de după meci, Adrian Mihalcea a discutat cu conducerea clubului UTA și s-a ajuns la o înțelegere de reziliere a contractului pe cale amiabilă. Cei de la UTA vor să se miște repede și, săptămâna viitoare, să instaleze deja noul antrenor. Până când numele acestuia se va cunoaște, se vor ocupa Cristian Todea și Dan Țapoș, Gheorghe Mihali plecând odată cu Adrian Mihalcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!