ARAD. Ziua de azi a fost una ceva mai relaxantă pentru antrenorul UTA-ei. Mircea Rednic a fost invitat de Călin Bibarț, chiar biroul său, pentru a se cunoaște mai bine. Așa cum era de așteptat, s-a discutat mai mult formal. Explică Mircea Rednic:
„Am avut plăcerea de a-l cunoaște pe primarul Călin Bibarț și colaboratorii săi. Nu ascund faptul că într-un final am făcut poze cu toți cei de pe acel etaj. Am fost felicitat pentru faptul că am scos-o la capăt cu echipa, dar i-am spus primarului că eu țintesc mai sus, acum așa a fost situația, însă pe viitor îmi doresc mult mai mult. Domnul Bibarț mi-a făcut o impresie bună, s-a arătat interesat de situația clubului. Am discutat și despre gazon, mi s-a spus că au fost alocați banii, acum sunt în faza licitației. În rest, ce să zic, am primit și un suvenir, care înfățișează Aradul, acum aștept să ne sprijine cât mai mult posibil, deoarece UTA înseamnă Arad”.
La Primărie, reprezentanții UTA-ei care au fost alături de Mircea Rednic au mai ridicat problema infiltrațiilor care se produc la Tribuna I. Știm cu toții, când plouă, apa ajunge la vestiare, birouri, holuri, practic peste tot. Dar, despre acest lucru s-a mai discutat și se va mai discuta.
Cine mai pleacă?
Chiar dacă a fost timp și pentru o vizită la Primărie, în aceste zile se lucrează intens la „curățarea” lotului. După Cascini și Benzar, alți jucători la final de contract ar putea fi anunțați în aceste zile că nu mai rămân la UTA. Printre ei, cei despre care Mircea Rednic s-a exprimat deja, cu sau fără „perdea”. E vorba de Milosevic, Erico, Barbosa, dar alături de aceștia mai sunt și alții, despre care vom afla în curând: Dobrescu, Marrone, Ubbink, Vukcevic sau chiar Batha ori Hoxhallari. Și nu va fi o surpriză să aflăm și de alții, nume grele sau importante, cum doriți să spuneți.
Trimite articolul
XVad ca multa lume se plange de stadion. Proiectul si executia DE TOATA JENA. Faceti public numele “eroilor” sa stim cui sa-i multumim. Mai faceti un efort financiar si inveliti-l. Pare ca-i un santier netermimat. Gazonul !!! Acum 50 de ani UTA avea cel mai bun gazon. Nu mai lasati probleme serioase pe mana amatorilor profitori. Mircea
-
Mircea draga, tu iti dai seama ca ăstia mai vor sa construiasca un stadion ?? Pe bune, hai sa plecam din țară.
De fapt, Bibi se aștepta ca UTA să retrogradeze. Doar amânase lucrările de la stadion.
-
De ce vorbesti prostii? Procedura de licitatie e in toi. Dunt insa de acord cu tine,ca nu inteleg cum la Cluj Boc a spus schimbati si s-a schimbat?
-
De ce nu s-a făcut licitația până acum?
La Cluj s-a schimbat foarte repede gazonul.
Aici se vorbea că va dura 4 luni.
Măcar licitația trebuia să fie făcută.
-