ARAD. Mircea Rednic a fost vivace la conferința de preă de zi, premergătoare jocului Universitatea – UTA, de la Cluj, care va avea loc duminică, de la ora 13.
„Cooper e răcit, are febră, a trecut pe antibiotic, așa că – mai mult ca sigur – nu va face parte din lot. Nu s-a antrenat de trei zile, e clar că nu va face deplasarea”.
Indicii pozive
Nu de multe ori, Mircea Rednic spune despre un jucător, sosit doar de câteva zile, că e mulțumit de el. Însă, Joao Pedro e o excepție.
„Joao Pedro e pe vârfuri, s-a antrenat, așa că va face parte din grup, din lotul ce-l vom deplasa la Cluj. Are tot ce-i trebuie, incluziv «cartea verde», sper să fie un transfer reușit. Mi-a plăcut de el la antrenament, aleargă mult, știe cu mingea, asta e foarte bine, destul de agresiv pentru un mijlocaș, un număr 8. E deschis, băieții l-au primit foarte bine, sunt sigur că se va integra rapid. Nu i-am făcut testul fizic, dar el vine pregătit, sa antrenat și a jucat la Chavez până la vină la noi. Sigur, nu va fi titular, dar sunt sigur că – dacă am nevoie de el – va fi răspunde prezent” – a declarat Mircea Rednic.
Trimite articolul
XSii sigur Pedro v-a da golul victoriei iar Coper DISPARE!~!!
Nu știu pentru ce l-ați adus pe V.Morar. Este ,,lacrimă ” Nu a făcut nimic ,nimic cât a jucat. Apoi Cooper nu mai are ce căuta la echipă.Cam pe acolo este și Luckassen. D-le Rednic ! ,,Placa “cu Vaca mai este de actualitate ??