„Eu până acum nu m-am implicat, dar văd că Isac se încăpățânează să rămână la UTA. Nu vrea să înțeleagă faptul că e mai bine să meargă să joace, nu doar să se antreneze. Cine-l sfătuiește, nu o face bine. Știu ce vrea jucătorul și impresarul său: să-i dăm drumul liber de contract. A făcut o greșeală copilărească la Galați, cred că a fost surprins la acel corner și a făcut penalty. Un jucător cu experiența lui nu are voie să facă așa ceva. De asta zic că are nevoie de meciuri în picioare. A avut o perioadă când a jucat, deoarece era sub vârstă, după care s-a accidentat, nu a mai jucat. Înțeleg și clubul, a investit în el, nu poate să-l lase liber. I s-a propus prelungirea contractului, dar nu vrea, pune condiții. El nu e în postura aceasta. Nu apare cu nimic la antrenamente, e și el acolo. Nu m-a impresionat cu nimic. Sper să mă înțeleagă, la fel și Chindriș. Și acestuia i s-a propus încă un an de contract, de stabilitate și constanță, dar el nu și nu. Ce mă deranjează cel mai tare la Chindriș e că a avut ofertă și nu a plecat. Sigur, nu pe același salariu ca la UTA, dar acolo era dorit. Și era o echipă importantă din România, m-a sunat chiar președintele. Am dat chiar referințe bune” – a declarat Rednic.
Citește și:
Trimite articolul
XTehnica de a pune presiune pe jucători prin media nu e sănătoasă și arată neputința conducerii de a rezilia contractele valabile. Chindris și-a dovedit utilitatea și presiunile nu își au rostul asupra lui. Are un contract valabil și clubul e obligat legal să îl respecte. Plus că are valoare peste jucătorii de duzină aduși vara asta, deci folosit că e plătit.
Domnule Rednic, nu veti pune geaca grosa pe dvs. in Arad!
D-le Rednic, cei doi jucători care nu-ți sunt pe plac, sunt cu o clasă peste 80% dintre cei aduși de d-voastra ( sau de impresari) Atenție că deja se simte adierea ligii secunde pe la Arad. Șase jucători din cei aduși nu au ,, stofă “de superliga.