UTA a câștigat primul meci din grupa D a Cupei României, contra celor de la Gloria Buzău, chiar pe stadionul din „Crâng”. Nu a fost simplu, deoarece arădenii au jucat slab în prima repriză, la pauză intrându-se la cabine cu avantajul gazdelor (1-0). Abia în partea secundă, când Mircea Rednic a făcut câteva schimbări, soarta partidei s-a schimbat.
„Încerc să-mi controlez emoțiile și supărările. Prima repriză chiar am fost supărat pe atitudinea unor jucători. Îi înțeleg și pe ei, au venit târziu și nu am avut posibilitatea să facem meciuri amicale să pot să-i văd. Când i-am văzut pe casete unii arătau bine, dar când au venit parcă era fratele…Fac selecție la meciuri oficiale. Ceea ce a mai greu, deoarece eu sunt un tip exigent. Ei trebuie să înțeleagă faptul că nu e corect ce au făcut în prima repriză: am fost dominați, iar Gloria Buzău nu doar că a avut posesia, ci și au dat gol și au avut ocazia să mai înscrie o dată. La 2-0 nu știu ce se putea întâmpla. Normal, la pauză trebuia să schimb, deși nu doream, deoarece e sâmbătă avem meci important cu Voluntari, e clar că s-a văzut, iar jocul nostru a fost mai bun. Cupa este un obiectiv al nostru, trebuie să ne jucăm șansa. Trebuie să trecem de grupe iar apoi vom vedea ce se va întâmpla” – a declarat Rednic, după victoria cu 2-1.
Trimite articolul
XAcest antrenor va ,, performa ,, prin ingroparea echipei