ARAD. UTA nu a adus niciun nume greu în această iarnă, asta și pentru că de la startul procesului de urmărire și luarea unei decizii finale e distanță destul de lungă, iar unii dintre jucătorii oferiți clubului își găsesc echipe. Alții, nu lasă din preț, își doresc salarii mai mari decât e dispusă UTA să ofere.
În tot acest context, Mircea Rednic tot spune că vin jucători, în fiecare săptămână, dar ei nu mai apar. De ce? Tocmai din motivele expuse mai sus. Dar, antrenorul are timp să se țină și de glume.
„V-am spus că vor veni maxim patru jucători. Au venit doi, mai sunt de venit trei. Doi cu trei fac patru, nu? Merge (n.n – Rednic, ironic, pentru că a mai apărut un al cincelea, Vlad Morar). Avem oferte de jucători, oferte către jucători, au fost și momeli pentru voi, ziariștii. Sper ca în două-trei zile să vină un atacant și un mijlocaș ofensiv. Poate chiar doi atacanți. Suntem în discuții cu ei, nu au lăsat din preț, nici noi. Nu și-au găsit echipe, au timp până pe 31 ianuarie. Cerințele lor sunt peste ce putem noi să oferim, dar pe cei pe care i-am ofertat i-am văzut, îi dorim, pe unii îi cunosc, am lucrat cu ei. Sper ca în cel mai curt timp să ni se alăture, chiar cel târziu până la partida cu Sepsi”.
Rugat să comenteze care a fost scopul momelii date ziariștilor, cu privire la sosirea unor jucători, mai ales că ziariștii nu sunt decât mesagerii cititorilor, a suporterilor, care își doresc să afle amănunte despre echipa favorită, Mircea Rednic a spus:
„Păi, dacă sunt discuții private, în cerc restrâns, iar a doua zi apar în presă, normal că mai facem și noi dinastea. Doar mă cunoașteți, nu?”
Citește și:
Trimite articolul
XDaca UTA il pierde pe Compagno, sa li se taie momitele si lui rednic si lui mezar et co. , sa nu ne mai momeasca pe nimeni cu vrajelile lor !!
-
CE zici?pt limba materna aspasa frast tasta 1 pe la ora 21.53.
-
Dai tu 500000 ca sa l cumperi pe Compagno?
Sa momit singur mister Rednic,ne-a umplut de sânge.
Tipic romanesc seriozitate zero.