UTA joacă, duminică, de la ora 11, la Vâlcea, ultimul meci din acest an. Unul care ar putea duce echipa arădeană pe primul loc în seria vest a ligii secunde, dacă va câştiga.
Ultimele meciuri din deplasare au fost catastrofale pentru elevii lui Roland Nagy, din nouă puncte posibile obţinându-se doar unul.
„Sunt momente şi momente în viaţa fiecărei echipe. La Tărlungeni am revenit totuşi pe final, am luptat până la capăt; la Mediaş am avut o primă repriză bună, când – dacă marcam – poate alta era soarta meciului, iar la Mioveni, da, am făcut un joc mai slab. Nu am avut mai mult tupeu, nu am avut destulă încredere, am făcut destule cadouri. Am lăsat trei jucători acasă, pe lângă cei doi suspendaţi, dar ne-a ieşit, căci vroiam victoria cu Olimpia şi am obţinut-o. Era vorba de oboseală, distanţe mari, terenuri grele. Am preferat să odihnim jucătorii care au evoluat cel mai mult până acum. E adevărat, ne-am cam pierdut busola în ultima vreme în meciurile din deplasare, dar la începutul campionatului a fost invers, ne descurcam mai greu acasă şi aducem puncte de afară” – spune Roland Nagy.
Pe de altă parte, la Vâlcea nu va evolua tânărul Denis Man, care a plecat în Italia, la Bologna, pentru o săptămână de probe. Deşi iniţial UTA a anunţat că nu pleacă nimeni peste hotare până la finalul sezonului, pentru Man s-a făcut o dispensă.
„Dacă nu începeam titular cu el, la Vâlcea, pentru 15-20 de minute nu avea rost să-l ţin, având această şansă de a merge la Bologna. E poate şansa vieţii şi nu am dorit să mă opun, să-i barez drumul” – conchide Nagy.
Citiți principiile noastre de moderare aici!