„Fără doar şi poate, turul a fost sub aşteptări. Faţă de ce ne-am dorit, am fost departe. Chiar şi cu acest lot la dispoziţie, consider că se putea face mai mult. Mă tot gândesc la faptul că puteam aveam şase puncte în plus, dar am pierdut copilăreşte meciurile cu CSM Rm. Vâlcea şi Luceafărul Oradea. Având 27 de puncte în clasament, consider că eram în grafic. Sunt mulţumit de capitolul portari, iar dacă ne raportăm la campionatul trecut, apărarea pot spune că a fost un plus. La mijloc nu ne-am descurcat prea bine, iar atacul a fost dezamăgitor. În afară de Drăghici, parţial, nu mai am pe cine remarca în avanposturi” – a spus Nagy.
Nagy: „Turul, sub asteptari”
Arad. Antrenorul principal al UTA-ei, Roland Nagy a spus că nu este nicidecum mulţumit de parcursul echipei în turul campionatului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Pentru a rezolva aspectele sesizate de proiectantul lucrărilor de refacere a pistei de atletism, bugetul investiției a fost suplimentat.
Local
Primul tur al alegerilor prezidențiale a trecut, dar efectele absolut șocante în lumea politică românească sunt cât se poate de proaspete și de evidente. Partidele, să le spunem „tradiționale”, ale politicii românești au fost sancționate drastic de către electorat. L-am provocat la o discuție pe primarul Aradului, Călin Bibarț, membru PNL, partid ce a suferit un eșec fără precedent la acest tur de alegeri.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
4
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
6
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!