Subiectul „ruşii la UTA” tinde să fie unul răsuflat. De ceva vreme, după ce a transpirat ştirea conform căreia ar exista un grup de investitori din Rusia interesat să preia gruparea, s-au avansat felurite termene. Spre sfârşitul săptămânii. Săptămâna viitoare. În câteva zile… şi tot aşa. Autorităţile au recunoscut, cu jumătate de gură, că poartă discuţii, dar au rămas în umbră. Tăcerea şi misterul au fost caracteristicile poziţiei lor. Au îndemnat la răbdare respectiv aşteptare. Până când? Până când va fi prea târziu, iar din UTA se va alege praful? Comunicatul oficial ce l-au promis, întârzie. Suporterii, presa, inclusiv conducerea clubului doresc lucruri concrete. Nu au parte de aşa ceva. Preşedintele Giovanni Catanzariti, de pildă, a declarat că „nu ştie nimic despre ruşi”, trăgând un semnal de alarmă asupra gravităţii situaţiei. Directorul executiv Alexandru Meszar s-a întâlnit, ce-i drept, cu omul lor de legătură, Constantin „Ţil” Popescu, totuşi, din câte am aflat, s-a luat în calcul numai o colaborare cu C.S. Atletico, tema UTA nefiind dezvoltată.
De unde bani?
Ce se va întâmpla, aşadar, cu UTA? Optimiştii ar spune că totul va fi bine. Fie că deţin anumite „informaţii privilegiate”, fie că se bazează pe o stare de fapt încetăţenită la clubul fanion al Aradului. Aproape în fiecare vară, UTA are mari probleme financiare, nu este deloc sigur că va începe noul campionat, riscă desfiinţarea. Nimic nou sub soare. Apoi, mereu apare câte ceva, un pai salvator şi, în cele din urmă, cu greu, căruţa se urneşte. Vom asista la un scenariu identic? Se vor găsi bani? Şi de unde?
Probleme pentru „Ţucu”
Nici George Tucudean nu o duce tocmai grozav în aceste zile. Dacă se confirmă că şi-a pus semnătura pe contractul cu Dinamo, vârful este pasibil de o suspendare cuprinsă între 6 şi 12 etape. Cazul este delicat, în condiţiile în care actele nu s-au parafat între grupări (Ţucudean aparţine de Gloria).
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!