După două meciuri mai slabe, la Braşov şi acasă, cu Baia Mare, UTA se deplasează, sâmbătă, la Caransebeş. Echipa cărăşeană este într-un plin proces de reconstrucţie, în vară având schimbări în toate compartimentele: conducere, bancă tehnică, lot de jucători. Chiar şi aşa, elevii antrenaţi de Giovanni Pisano sunt pe un surprinzător loc 9, imediat după utişti.
„Ştim forţa echipei UTA”
Secretarul general al „gugulanilor”, Dorin Micşa, trecut şi pe la cealaltă UTA, ne-a declarat, cu privire la meciul de sâmbătă: „Ştim ce ne aşteaptă, ştim forţa echipei UTA. Avem un joc dificil, la capătul căruia ne dorim să ieşim învingători. Vrem să trecem cât mai repede peste eşecul de la Târgovişte, iar trei puncte în partida cu arădenii ne-ar cădea foarte bine, ar fi un pansament pentru moral. Nu vreau să intru în polemici cu nimeni, nu vorbesc despre fosta sau actuala UTA, eu vreau doar ca actuala mea echipă, FC Caransebeş să câştige şi să meargă în play-off, dacă se poate chiar braţ la braţ cu echipa din Arad”.
Nagy: „E un meci greu”
De cealaltă parte, antrenorul echipei UTA, Roland Nagy a spus: „Niciun meci nu va fi uşor în acest campionat, chiar dacă FC Caransebeş nu este o echipă de primă mână a seriei, în sensul că nu are ca obiectiv promovarea. Niciun meci nu e simplu, nimeni nu se va da la o parte din calea noastră să ne faciliteze vreo victorie. Şi cu Caransebeş e un meci greu, sper să reparăm ce am făcut greşit în partida de miercuri, cu Baia Mare”.
Deplasare la Caransebeş
În atenţia utiştilor care doresc să facă deplasarea cu autocarul la Caransebeş: plecarea va fi sâmbătă, 10 octombrie, ora 7.00, din fața stadionului Francisc Neuman (UTA).
Înscrierea este obligatorie și se poate face la numerele de telefon: 0756-321485 sau 0724-295140, pe pagina de Facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail: suporterclubuta@yahoo.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!