Pe „Bătrâna Doamnă” o aşteaptă o partidă complicată la finele acestei săptămâni, pe terenul craiovenilor de la Gaz Metan CFR. Sarcina utiştilor ar putea fi înlesnită, oarecum paradoxal, de… Steaua. Mai exact, de jocul echipei pregătite de Jerry Gane, cu bucureştenii, contând pentru şaisprezecimile „Cupei României”, programat mâine seară (la ora 20,30, în direct pe postul Pro TV). Există posibilitatea ca o replică notabilă a formaţiei oltene, ducând la intrarea în prelungiri, să o secătuiască de puteri în perspectiva duelului de duminică. Lucru de care ai noştri se vor strădui să profite, astfel încât să nu se întoarcă cu mâinile goale din Bănie, ci măcar cu un punct.
Optimism între adversari
Ciocnirea cu gruparea din Ghencea, de pe stadionul „Ion Oblemenco”, este abordată cu optimism de găzari. „Sperăm să facem un meci frumos şi ar fi extraordinar dacă am repeta figura de anul trecut, de a merge mai departe” – a declarat preşedintele clubului craiovean, Gheorghe Frăţică. „Jucăm acasă, avem o altă motivaţie în faţa Stelei. Încercăm să ne calificăm. Steaua este favorită, dar asta nu înseamnă că e şi învingătoare” – a completat tehnicianul Gane.
Pleacă vineri
Programul echipei noastre a cuprins un antrenament pe zi. Plecarea spre „locul faptei” se va produce în dimineaţa zilei de vineri, după sosire urmând a fi efectuate ultimele două şedinţe de pregătire (vineri seara respectiv sâmbătă). Cert este că UTA îşi propune să aibă o apărare impenetrabilă, iar în ofensivă -unde se bazează pe Ţucudean si Voiculeţ– să lovească decisiv. Antrenorul Roli Nagy nu va putea conta pe mijlocaşul Chindriş, suspendat trei etape pentru eliminarea din meciul de la Deva (o etapă de suspendare şi-a ispăşit deja) si Pecarov ( “rosu” împotriva Petrolului Ploieşti).
Citiți principiile noastre de moderare aici!