În acest moment, primarul nu are nici o obligaţie faţă de nimeni, pentru că nu mi s-a cerut nimic în relaţia cu UTA” – a ţinut să aşeze lucrurile la punct primarul Aradului, Gheorghe Falcă, aluzie la interpretările unora că Sandu Ion ar fi plecat de la UTA, datorită nerespectării unor promisiuni.
Referitor la situaţia actuală a echipei fanion, Falcă a spus: „Avem nevoie de sprijin financiar, pentru a depăşi acest moment de început, pentru că, mai apoi, bugetul avut în parteneriat cu UVVG ne ajunge pentru viitorul sezon”.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!