„Sincer să fiu, nu ştiu prea multe, dacă s-a schimbat ordinea favoriţilor la preluarea clubului UTA. Nu am participat la discuţia de sâmbătă, de la Oradea, dintre Giovanni şi Marţian, dar cel mai important lucru e să preia cineva clubul, oricare ar fi el. UTA trebuie salvată, aceasta e prioritatea. Eu sunt pe drum spre Arad, probabil mă voi întâlni şi cu preşedintele Catanzariti, iar mâine vedem ce facem, mă voi prezenta la programul echipei” – ne-a declarat Adrian Falub.
Nu comenteaza noua "tendinta"
Antrenorul Adrian Falub a spus că nu doreşte să intre în amănunte, pentru a comenta eventuala schimbare a situaţiei, cu Adrian Marţian în „pole-position” la UTA.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Ineul are cea mai bună prezență la urne – 23,05% la ora 14 –, în timp ce la coadă se află Sântana – cu 14,37%.
Local
ARAD. Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Județean Arad, până la această oră nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, care precizează faptul că a fost sesizat un posibil incident electoral, în curs de verificare.
Local
Românii sunt așteptați la secțiile de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale în cursul zilei de duminică, 24 noiembrie.
Local
IPJ Arad anunţă că au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, iar 15 posibile incidente sunt în verificare.
Local
Peste 40 de lucrări au fost înscrise în cele două sesiuni, matematică și informatică, ale competiției de anul acesta.
Local
Pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, în județul Arad, au fost înregistrate 2.364 de cereri pentru urnă mobilă, din care 1.275 sunt pentru persoane aflate în penitenciar, arest preventiv, arest la domiciliu și în spitale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!