„Am mai vândut aseară câteva, iar astăzi, pe ultimele. Nu mai am niciun bilet, dar sunt convins că cei care au intrat în posesia lui vor face o atmosferă încendiară la jocul cu Poli. Au cumpărat bilete copii, tineri, femei, practic toate categoriile sociale” – ne-a declarat Mesz.
Pe de altă parte, directorul general al UTA-ei, Decebal Grădinariu a spus că şi timişorenii au intrat în posesia biletelor, 90 la număr.
„Îi rugăm pe suporterii noştri să vină la stadion cu o oră înainte de meci. O delegaţie a fanilor timişoreni a fost prezentă la club şi le-am înmânat cele 90 de bilete care le revin. Aş fi dorit să fie un duel egal al suporterilor, dar din cauza stadionului nu se vor face prea tare auziţi. Va exista însă returul şi acolo vor fi, cu siguranţă, mai mulţi. Sunt convins că cei care vor intra pe stadion vor fi civilizaţi, doar provin dintr-un oraș universitar. Nu cred că vor veni alţii să stea pe afară şi – oricum – în faţa stadionului vor ajunge doar cei care posedă tichet de intrare. Plus că o stradă din apropierea stadionului ar putea fi închisă” – a declarat Grădinariu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!