Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a judecat cazul lui Cătălin Carp, jucătorul UTA-ei eliminat în partida din runda trecută, după ce l-a lovit fără minge pe un adversar aflat la pământ. Intensitatea a fost una foarte mică, așa că lui Mircea Rednic i se pare total nedreaptă decizia comisiei.
„Nu înțeleg suspendarea lui Carp. Un jucător care scuipă, cum a fost Câmpanu, de la U Cluj, primește trei etape, iar unul care a avut o ușoară intenție de a lovi adversarul, după un fault, primește tot trei etape. Aly Abeid, pentru același gest care l-a făcut Câmpanu, a fost suspendat șase etape. Deci, nu înțeleg cum se judecă acolo. Clar că o să facem contestație, pentru că nu mi se pare corect, e strigător la cer. Cei care judecă trebuie să fie mult mai atenți, nu poți da aceeași pedeapsă pentru un scuipat și o mângâiere pe fese” – a declarat Mircea Rednic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!