“Nu pot fi mulțumit nici de joc și nici de rezultat. Acesta trebuie să vină în urma unui joc consistent, iar noi am început foarte prost acest meci, am făcut o primă repriză foarte slabă, iar în partea secundă ne-am revenit, cel puțin în ceea ce privește atitudinea și abordarea duelurilor. Am stat mai mult în terenul advers, dar ne-a lipsit luciditatea și decizia finală, în ultima treime. Nu am fost neapărat previzibili pentru oaspeți, dar construind lent, e clar că un adversar bine organizat te blochează. Asta a și fost marea noastră problemă, am fost lenți, am și pierdut câteva mingi în treimea neutră și de acolo Academica a pornit câteva contraatacuri care erau să ne coste și acest punct. Este o lecție pentru toți jucătorii, care trebuie să înțeleagă că e nevoie de mult mai multă responsabilitate, că este nevoie de atitudinea corespunzătoare, deoarece nu reușim să ne desprindem de această zonă a clasamentului. O victorie cu Clinceni ne urca destul de mult și ne conferea o altă stare de spirit înaintea meciului de la Sibiu. Din păcate, nu suntem la mentalitatea pe care mi-o doresc, una care să fie constantă, nu doar la jocul cu Dinamo. Am intrat destul de relaxați la acest meci, am făcut acea repriză slabă, din toate punctele de vedere, iar în partea secundă nu am fost destul de lucizi pentru a împinge jocul și a ne crea mai multe situații de gol. Așteptăm mai mult de la Neluț Roșu, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere tactic. Așteptăm ca el să găsească soluții, cel puțin pe momentul de construcție, are abilitatea aceasta, avem încredere în el, de aceea l-am și adus adus. Sperăm să redevină jucătorul care s-a consacrat la nivelul Ligii I” – a declarat Laszlo Balint, antrenorul echipei UTA.
La rândul său, atehnicianul Clinceniului, Ilie Poenaru a spus: “Nemulțumitului i se ia darul, așa că mă declar mulțumit că nu am pierdut, dar nu mă mulțumește egalul. Eu sunt pretențios, am foarte mari așteptări de la anumiți jucători și îmi doresc mult mai mult de la ei. Eu zic, poate chiar lipsit de modestie, că am pierdut două puncte, mai ales că puteam marca în repriza secundă. Îmi doream altceva, cele trei puncte, pentru a ne asigura liniștea, deoarece avem un program foarte greu în continuare. O victorie era bună și pentru moralul jucătorilor”.