Chiar şi înglodată în datorii, „Doamna” n-a dus lipsă de peţitori. La început au fost nişte ruşi. Interesul acestora de a prelua clubul pare a se fi stins la aflarea cifrei, cu şase zerouri în coadă, din dreptul creditărilor.
Disperaţi (şi) de ameţitoarea sumă de 3 milioane Euro datorată statului, descoperită la ultimul control al Agenţiei Naţionale pentru Administrarea Finanţelor Publice, diriguitorii clubului pun la cale un plan inedit, prin care UTA ar putea evolua din toamnă chiar în Liga I. Cu ajutorul lui Benone Lazăr, patronul echipei Internaţional Piteşti şi a unui „hibrid” creat pe portiţe regulamentare, Aradul ar putea adopta gruparea argeşeană. În paralel, actuala societate, cu datorii de-acum de aproape 5 milioane Euro, va intra în insolvenţă, primul pas spre faliment.
În fine, o a treia variantă, vehiculată în ultima perioadă – cea mai aproape de adevăr – vorbeşte despre o combinată UTA – CSU Vasile Goldiş Arad în Liga II, în care rectorul Aurel Ardelean şi autorităţile locale vor duce greul din punct de vedere financiar, concomitent cu operaţiunea de achitare, eşalonată, a datoriilor.
UTA se mărită. E nuntă-n cartier!?
Variantă de rezervă pe plan local
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!