Feţe încruntate, nervozitate, supărare. Bucurie, uşurare, încredere. Sunt cele două stări de spirit trăite de „Bătrâna Doamnă”, înainte respectiv după disputa cu Gaz Metan CFR Craiova. Totul a început cum nu se putea mai bine, o ocazie irosită de Nădăban („stâng” peste poartă) fiind urmată de realizarea lui Voiculet, jucătorul meciului, graţie căruia UTA a cunoscut descătuşarea. În min. 6, acesta pătrunde şi trage fără speranţe la colţul scurt, modificând tabela. Cum, însă, la omul sărac nici boii nu trag, contrar cursului jocului, Mitroi speculează în min. 18 o neatenţie colectivă din apărarea noastră, restabilind echilibrul. Tot Nădăban şi apoi Capătă îşi încearcă norocul, cochetând cu golul. „Centralul” Dreve nu vede un penalty clar ca lumina zilei, după un henţ comis în suprafaţa de pedeapsă a oltenilor. Pe acest fond inflamat, cele două bănci tehnice se încaieră, trebuind ca rezerva Teodora Albon să intervină şi să readucă pacea. După pauză, Neagoe scapă singur spre buturi şi doar şansa îi salvează pe vizitatori, balonul scurgându-se la o palmă de stâlpul stâng… Soarta nu este de partea noastră nici atunci când Nădăban îl remarcă pe portarul advers, apoi balonul ricoşând din bară, precum la biliard, la reluarea lui Capătă. Într-un târziu (min. 84), craiovenii sunt pedepsiţi pentru desele lor trageri de timp. La cea mai frumoasă şi elaborată fază a meciului, Gîlcă centrează perfect, Nădăban retrimite cu capul şi acelaşi Voiculeţ dă sentinţa: 2-1, „Bătrâna Doamnă” zâmbeşte din nou!
UTA – Gaz Metan 2-1 (1-1)
UTA: A. Vlad – I. Bălan, Pocuca, Pascariu, Diarra – A. Neagoe (Gîlcă, min. 68), Varga, Ignea, Nădăban – Capătă (Milic, min. 76), Voiculeţ (Suslak, min. 90+2).
Gaz Metan CFR: M. Neagoe – Roşianu (Firoiu, min. 22), O. Nicola, Irimescu, C. Bogdan – Mitroi, Mitic, Fl. Pîrvu (Boroiban, min. 85), Niţa (Rioşanu, min. 46) – P. Trifu, Chirea.
Arbitri: Dan Dreve (Cluj) – Constantin Cantemir (Voila) şi Imre Laszlo Bucsi (Sf. Gheorghe). Observatori FRF: Cornel Pantea şi Valer Vancea (Oradea).
Cartonaşe galbene: Varga, Nădăban, Milic, Gîlcă, Bogdan C., Mitic.
„Am tremurat, au existat emoţii dar a ieşit bine”
Antrenorul FC UTA, Roli Nagy, părea scăpat de o povară chinuitoare la finalul duelului: „Ne-am făcut singuri viaţa dificilă, primind un gol foarte uşor, practic din nimic. Contează, totuşi, că am revenit şi, prin muncă, am pus punctul pe i. Cred că este cel mai bun meci al nostru, de pe propriul teren. Mă bucur că îl avem aici pe Voiculet. Vorbim despre un fotbalist care face diferenţa când este concentrat. Cu siguranţă, se află peste nivelul eşalonului secund, însă este ajutat şi de echipă. Şi astăzi (n.n. sâmbătă) au existat decizii greşite de arbitraj, în defavoarea noastră. Mi-aş dori să ni se dea ceea ce este de dat”.
Gane: „UTA a bătut pe merit”
Antrenorul oaspeţilor, Jerry Gane, a recunoscut justeţea succesului echipei noastre: „UTA a crezut mai mult în victorie, a câştigat pe merit. Noi n-am ştiut să ţinem de minge, iar acum suntem într-o situaţie grea, fiecare meci devine o adevărată finală în lupta pentru evitarea retrogradării. Păcat, am fi putut scoate un punct din această deplasare. Când eşti furat de tensiunea jocului, unele conflicte, precum cele avute cu Nagy şi Stupar, sunt inerente. Important este că ne-am cerut scuze”.
În continuare au mult de pătimit cu arbitrii
După ce a îndurat destule în meciul cu Petrolul, din deplasare, UTA continuă să aibă mult de furcă la capitolul arbitri. În faţa craiovenilor, arădenilor li s-a refuzat un penalty evident, foarte uşor de recunoscut, pentru ca în repriza secundă asistentul Cantemir să îşi facă de cap în mod repetat, prin semnalizări anapoda, ce ar fi scos din sărite şi cel mai răbdător antrenor.
Trei stranieri sunt testaţi
Agentul de jucători Lucian Mincu i-a propus clubului UTA pe brazilienii Fernando Bo Huthmacher (26 de ani, mijlocaş) şi Rafael Rezende De Souza (25 de ani, mijlocaş), respectiv pe zambianul Samson Sammy Malijani (24 de ani, atacant), care sunt testaţi de gruparea noastră. Huthmacher şi Malijani au studiat la Fairleigh Dickinson University, în SUA, evoluând în campionatul universitar, primul având, în prealabil, o „escală” la Club Atletico Tembetary (Paraguay), în vreme ce Rezende a activat la Sul América Manaus (2010-2011) şi Botafogo (2009-2010). „Voi reveni aici. M-am îndrăgostit de UTA, de Arad, sper într-o colaborare bună, de durată şi într-o implicare tot mai mare a forţelor locale”, spune Mincu, impresarul utistului Neagoe.
5 sute de spectatori au ocupat loc în tribune. Aşa cum însuşi eroul Voiculet recunoştea într-o declaraţie acordată la final, între fani şi jucători a intervenit o oarecare distanţare pe fondul evenimentelor de la Ploieşti. În ultima parte a jocului, însă, suporterii s-au apropiat iar de favoriţi, încurajându-i din toate puterile.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!