ARAD. Vreo 500 de curioși au venit, vineri seara, să vadă derby-ul etapei în liga a IV-a. Printre ei și o inimoasă galerie venită de la Pecica. Meciul dintre UTA Bătrâna Doamnă și Progresul Pecica a fost unul cu nerv, mai ales după primele 20 de minute, când oaspeții au fost mult prea timorați, speriați probabil de numele adversaruluii.
Pe acest fsnd s-a și deschis scorul, Măgulean profitând de amnezia fundașilor centrali adverși, care l-au lasat liber și foistul jucător al Curticiului nu a ratat singur cu Grozav: 1-0. Era doar minutul 7. Elevii lui Mutică s-a trezit după jumătate de repriză, meciul s-a echilibrat, iar în min. 40 am asistat la faza care a încins spiritele: Pascariu a pasat înapoi portarului Bordea, dar nu l-a văzut căzut la pământ pe A. Ponta, care s-a ridicat, a preluat mingea, a trecut și de Bordea,mergea spre gol, dar a fost tras de tricou. Penalty și cartonaș roșu, în mod normal, dar arbitrul „Lolo” Bogdan a avut la el doar cel galben. Oaspeții au marcat din lovitura de pedeapsă, dar protestele vehemente au continuat și în pauză, căci se impunea și eliminarea portarului Bordea.
După odihnă, pecicanii păreau că nu-și revin, iar trupa antrenată de Roland Nagy a profitat: Bărbos (veriga slabă din apărarea Progresului) a intrat neglijent la Hlistei și s-a dictat, din nou, penalty, executat și transformat de Chindriș: 2-1. A urmat cun joc pe contre, foarte frumos și spectaculos, cu destule ocazii imense, la o poartă și la cealaltă. Până la urmă, însă, cei care au marcat au fost amfitrionii, prin același Măguilean, pe final de meci, la capătul unui contraatac născut după ce pecicanii au ratat incredibil egalarea. A fost 3-1, dar Pecica a plecat acasă convinsă că altul era deznodământul partidei, dacă portarul Bordea era eliminat în primul mitan.
UTA Bătrâna Doamnă: Bodea – Er. Wild, Botiş, Pascariu, Burlă – Chindriş, Varga (min. 80 – Dobrean) – Leucuţa (min. 89 – D. Popa), Hlistei, Cl. Popa (min. 46 – Ad. Popa) – Măgulean (min. 85 – Vlad). Progresul Pecica: Grozav – Bărbos, M. Varga, Şiclovan, Fritea – Gh. Ponta, Vasilca (min. 70 – Baicu), A. Popa (min. 67 – Gornic), Arsene – Trif, Ghergar (min. 73 – Borteș). Au arbitrati: Loredan Bogdan – la centru, Casian Băla, Thomas Junger – asistenți. Observatori AJF: Vasile Rad și Adrian Apătean
Citiți principiile noastre de moderare aici!