Trei puncte! Asta trebuie să obţină UTA în jocul de astăzi, de la Piteşti, cu FC Argeş. Partida se anunţă a fi una dificilă, atâta timp cât gazdele au anunţat că vor să termine turul pe podium, locul 3 fiind la îndemâna lor, căci ALRO Slatina (cu care e la egalitate de puncte) are joc la Gloria Bistriţa. Se întâlnesc două foste campioane ale României, iar în ultimele trei partide, UTA a obţinut două victorii şi o remiză. „Echipă interesantă”.
Antrenorul UTA-ei, Roland Nagy ne-a declarată că FC Argeş este o echipă greu de bătut pe teren propriu, din şapte meciuri „violeţii” pierzând doar unul.„Întâlnim o echipă tânără şi interesantă, care pierde greu acasă, dar noi nu ne gândim decât la victorie. Se poate juca fotbal, căci argeşenii sunt preocupaţi de joc, iar acest lucru ne bucură. Sperăm să nu ne batem singuri, cum am făcut-o la jocurile de la Baia Mare şi cu Luceafărul Oradea” – a spus Nagy.
Dumitrescu, în tribună
FC Argeş nu-l va avea pe bancă pe antrenorul principal, Viorel Dumitrescu, care a fost suspendat după ce a fost eliminat din teren, la jocul de acum două etape, de acasă, contra Unirii Alba Iulia. Piteştenii sperau că tehnicianul va fi suspendat doar o etapă (ispăşită la partida cu Gaz Metan Severin), dar Comisia de Disciplină a anunţat că pedeapsa lui este de două meciuri.
Bărbaţii plătesc
La meciul de astăzi, pentru a strânge cât mai mulţi spectatori, care să încurajeze echipa piteşteană, conducerea clubului FC Argeş a anunţat că intrarea copiilor şi femeilor pe stadionul „Nicolae Dobrin” este liberă. Aşadar, doar bărbaţii plătesc la jocul cu UTA…
18 pentru Piteşti
Roland Nagy şi Dan Stupar se vor baza, pentru meciul de azi, pe acelaşi lot de jucători, precum la partida cu Mureşul Deva. După zicala, echipa câştigătoare nu se schimbă, cei 18 care au făcut ieri dimineaţă deplasarea sunt următorii: Amadio, Smaranda – portari, Calvin, Bălan, Pocuca, Pascariu, Gligor, Siminic, Suslak, Nădăban, Ignea, Purece, Hidişan, Neagoe, Capătă, Miron, Drăghici, Drăgan – jucători de câmp.
UTA „danseaza pe sarma” la Pitesti
Citiți principiile noastre de moderare aici!