Spuneam că Ionuţ Popa a aruncat o „bombă”, însă ea pare să fie deja dezamorsată. Asta, deoarece azi, ministrul secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru a putut fi apelat. Iar acesta a ridicat ceaţa care a înfăşurat misterul în cazul posibilului investitor de la UTA.
A vorbit cu Turcu
De la bun început i-am redat cursul evenimentelor, cu întâlnirea sa la arena „Ionuţ Popa”, cu „Mister”, la data de 1 mai şi discuţiile legate de un nou investitor, pomenit de Ionuţ Popa. Nu prea generos în declaraţii, Eusebiu Pistru ne-a spus, totuşi, următoarele: „Este adevărat, am vorbit cu un investitor puternic. M-am întâlnit la o cafea cu Vasile Turcu şi am discutat despre UTA. A rămas că ne mai întâlnim şi pe viitor, pentru a vedea dacă se poate face un plan ce poate fi pus în practică”.
Nu s-a vorbit cu Falcă
Întrebat care sunt paşii următori, dacă ei există stabiliţi deja, Eusebiu Pistru ne-a declarat: „Nu este nimic bătut în cuie. A fost doar un dialog, dar e departe o înţelegere cu domnul Vasile Turcu de a prelua UTA. Trebuie discutat şi cu autorităţile locale, nu se poate face totul cât ai bate din palme. Să vedem ce ne va rezerva viitorul, însă e cert că domnul Turcu a arătat o mare deschidere de a prelua echipa fanion a Aradului”.
De aici se înţelege, clar, că nu s-a discutat – deocamdată – cu primarulFalcă, tot ce ţine de implicarea unui nou venit în oraşul nostru.
Popa o ţine pe a lui
Ionuţ Popa nu pare să se clintească şi o ţine pe a lui. „Nu de domnul Turcu am vorbit cu Eusebiu Pistru. Nici vorbă. Nu ştiu de unde aveţi voi informaţia asta. Am auzit că ar vrea să lucreze cu mine dacă vine la UTA, vrea să rămân. Păi, se pune, oare, problema ca eu să plec de la echipă, dacă promovăm? Aş vrea să mai aşteptăm puţin, să vedem exact cine va ajunge la UTA” – a spus Ionuţ Popa.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!