ARAD. Au trecut 15 etape din Liga I, ceea ce înseamnă că turul campionatului este gata. UTA e pe locul 8, ceea ce nu e deloc rău, mai ales că sunt doar câteva puncte de locurile de play-off. Am discutat pe această temă, dar și despre alte subiecte arzătoare și de actualitate, cu antrenorul echipei UTA, Laszlo Balint.
Echipa e în grafic
În primul rând, ne-a interesat dacă el, antrenorul, e mulțumit de turul campionatului. „La o analiză obiectivă, vedem că au fost meciuri în care am pierdut puncte, oarecum contrar cursului jocului. Meciuri pe care le-am controlat, ne-am creat o mulțime de ocazii, dar rezultatul nu a fost de partea noastră. Mă gândesc, în principal, la doar două partide, cele cu CFR Cluj și Chindia Târgoviște. Nu există, însă, timp de regrete, e adevărat că se putea mai bine, dar la fel de adevărat e faptul că se putea și mai rău. Pentru mine, personal, este important că echipa e în grafic, în creștere față de sezonul trecut, atât în ceea ce privește numărul de puncte, cât și dezvoltarea jocului, inclusiv statisticile confirmând acest lucru” – ne-a spus Laszlo Balint.
Ajunge UTA în play-off?
L-am întrebat pe tehnicianul UTA-ei dacă echipa poate, cu adevărat, prinde primele șase locuri. Iată ce a răspuns Balint: „Noi ne dorim să fim acolo, rămâne de văzut dacă avem forța necesară să ducem această bătălie cu succes, până la capăt. Se anunță o luptă interesantă, sunt cel puțin nouă echipe care își propun accederea în play-off. Sunt formații puternice, cu loturi bune, care și-au arătat adevărata forță, pe plan sportiv, așa că va trebui să fim la fel de constanți, dar mult mai eficienți în meciurile pe care le controlăm. Trebuie să facem în așa fel încât să sincronizăm acea calitate a jocului, cu rezultatul de pe tabelă”.
Își apără atacanții
S-a ratat foarte mult, mai ales în ultima perioadă, cei doi atacanți, Hora și Dangubic fiind eroii negativi ai ultimelor două meciuri disputate de UTA. Despre cei doi jucători, Laszlo Balint a spus: „E limpede faptul că toți jucătorii pot mai mult, știu și ei treaba asta, discutăm constant, dar să nu uităm că atât Hora, cât și Dangubic, și-au adus contribuția în mod esențial la câștigarea anumitor puncte. E clar că muncesc în fiecare zi pentru a-și duce exprimarea la nivelul adevărat al calităților pe care le posedă. Important e că ajungem acolo, în fața porții, dar nu știu dacă putem da vina pe ghinion. Sunt și astfel de momente în viața unei echipe, sau a unui jucător, putem lua exemple de la cel mai înalt nivel. Jucători precum Mbappe sau Ronaldo se confruntă cu momente de genul acesta, când ratează din situații incredibile. Important e să rămânem aceeași oameni perseverenți, să avem încredere în ceea ce putem să facem și să ducem munca mai departe, deoarece putem să ne atingem obiectivul” – ne-a declarat Balint.
Mai dornici ca oricând
Este echipa unită în acest moment? E vestiarul gata să dea totul pentru acel obiectiv impus chiar de el, un loc de play-off? „Chiar am stat de vorbă, imediat după meciul cu CS Mioveni, cu mai mulți jucători, care mi-au spus că în urma celor două partide – pe care în anumite situații le-a avut în mână, chiar și rezultatul – grupul este mai dornic ca oricând să-și demonstreze valoarea. Grupul este unit, atmosfera la antrenament este una foarte bună, jucătorii sunt preocupați de principiile pe care le exersăm zilnic, iar toate aceste semnale ne duc pe un drum de încredere pe care vrem să-l transformăm în evoluții din ce în ce mai bune în etapele de campionat care urmează” – a punctat Laszlo Balint.
Explicații în „cazul Iacob”
Subiectul Iacob a fost pe buzele tuturor, după ce, la Mioveni, în poarta UTA-ei a apărut Balauru. L-am întrebat pe Laszlo Balint dacă a fost o decizie tactică, sau căpitanul echipei a fost lăsat pe banca de rezerve din cauze extra-sportive, așa cum s-a zvonit. „Sunt fel și fel de speculații, nereale. Schimbarea unui jucător, cu altul, care se bate pentru un tricou de titular, nu este o pedeapsă. Este o decizie pe care am luat-o împreună cu antrenorul de portari (n.n. – Gabriel Vasiliu), o decizie tactică, o decizie care s-a dovedit inspirată. Iar evoluția lui Balauru a demonstrat acest lucru. Nu știu de ce trebuie să căutăm explicații paranormale, pentru o decizie oarecum firească. Să nu uităm că și la meciul decisiv de promovare, cu FC Argeș, tot Balauru a apărat, iar decizia mea nu a fost nicidecum comentată sau analizată. Tot o decizie tactică a fost și atunci, bazată pe criterii pe care le analizăm zilnic, împreună cu colegii mei. De aceea, nu înțeleg de ce se caută cauze extrasportive pentru o decizie care poate veni în fiecare săptămână, pentru oricare jucător” – spune Balint.
N-a scăpat vestiarul din mână
Întrebat dacă a scăpat vestiarul din mână în acest campionat, Laszlo Balint ne-a spus: „Niciodată! Acestea sunt speculații ale unor oameni care sunt foarte pricepuți la a băga bățul prin gard. Au fost și sezonul trecut, când s-a vorbit că un grup de jucători vor îndepărtarea lui Balint. Lucru total nereal și nu înțeleg aceste zvonuri, speculații, informații total false, venite din partea unor oameni care susțin sus și tare că iubesc UTA, dar – pe de altă parte – lansează tot felul de informații nereale, care nu fac bine grupului de jucători și nici clubului”.
Pleacă, sau nu, de la UTA?
În ultima vreme a apărut zvonul că antrenorul UTA-ei are ofertă din Ungaria, de la MOL Fehervar. Laszlo Balint a lămurit lucrurile: „Este o informație sub formă de zvon. Eu nu comentez zvonurile și informațiile nereale care circulă în mediul online sau offline. Ce pot să vă spun e faptul că sunt foarte concentrat pe ceea ce am de făcut, iar în toată această perioadă nu s-a pus problema sau condiția despărțirii de UTA. Nici de către mine, nici de către club”.
Trimite articolul
XPentru cei cinstiti vreau sa spun un lucru: Vedeti ca traim intr-o lume atat de faaaaaalsa!
Falsitatea, nu inseamna sa minti odata, ci sa minti in continuu, neincetat, nerusinat, fara ezitare, in asa fel incat sa fie greu de dovedit, pe termen mediu-lung, e valabil in politica, in pedagogie, in medicina, in predici, in servicii clienti, in multe daca nu cumva in toate. E manipulatoare, e spalare de creier, e obscur, e profesional!
Daca minciuna are picioare scurte, ei, falsitatea are picioare lungi!
Ei asa e si Balint asta: e pozitiv, determinat, promite, incearca, se straduieste, ne asigura, are un Mind-set foarte bun pentru un antrenor!
Cand colo, practic pierzi lamentabil puncte usoare in campionat!
In teorie toate sunt frumoase, realitatea insa e alta!
Nu zic, 6 victorii, 6 egaluri, 3 infrangeri, nu e rau! exista la subsol 4 echipe care toate ar merita liga a 2-a (Clinceni, Dinamo, U Craiova, si Mioveni) deci de retrogradat nu poate veni vorba!
Dar nu poate veni vorba nici de play-off, trebuie sa ai noroc, si sansa,
Ar fi interesant un interviu si cu Alexandru Meszar! sa vedem cum stam cu gasirea unui finantator!
Duute invartindute că ești slab. Vreți performanta atunci datil afara pe bozgor și aduceți un roman. Lasă că vine Împăratul Utu
-
Dute și te plimba cu romanul tău jegos
-
CjaArad esti un mare ….. 🤫mai bine stai in banca ta si vezi-ți de alte sporturi pt ca fotbal-ul e prea complicat pentru matale.,
Asa va pleca, cum a plecat si la Shefield Wednesday. Asta cand va fi dat cândva, afara de la UTA, nu va mai antrena, se va reprofila. Se va apuca de golf. Balint esti un obscur antrenor de liga 2, din România.
-
tu te auzi ce vorbesti?balint pe unde a fost a facut treaba !sa admitem ca trebuie sa jongleze cu ce i se da de la apostu dar crede ma uta are noroc ca il are pe balint nu invers!
Bai astia de la aradon, chiar oricine poate sa debiteze orice prostie pe forumul vostru???
Incerc de cca.1/2 de oră să postez, dar la ultimul punct de șterge totul.Poate Aradon cu această rubrică, ar trebui să fie mai respectuos (oasă) pe viitor.
Noi vă dorim călătorie cu dus în Hungaria!
La revedere!
Dacă pleacă Balint nu este un capăt de țară există și alți antrenori foarte buni ex.Leo Grozavul,Miriuță etc.problema este că nu sunt atacanți care sa bage mingea în poartă de la 1,2,3,4 metri cu poartă goală și se mai vorbește de primele șase locuri culmea, eu spun să-și vadă de lungul nasului adică evitarea retrogradării ca se vor scoate iar miticii de acolo de jos ,o sa se vadă din următoarele meciuri din retur cîte puncte va face echipa.
Ești un rasist retardat și comment ul tău n ar trebui lăsat pe site.
-
Nu e nici macar rasist deoarece nu intelege sensul cuvantului. E pur si simplu un analfabet saracu!
Ar fi perfect!
Nici un ntrenor nu e pe vecie tartor sef ls o echipa,mai ales Balint dupa rusinea cu Filiasi,Chindia si castigatoarea cupei campionilor europeni..Mioveniul Lasa gargara Balinte cu ratangii tai ca ne-ai incaruntit precum Romania lui Radoi ce a facut 0-0 cu Islanda si iar rateaza prezenta la C.Mondial….Locul 3 nu se premiaza mai RADOI clica lui Stoichita si Burleanu…..!Gata cu fotbalul turca din ROU ….!
Nici un atrenor nu e pe vecie tartor sef la o echipa,mai ales Balint dupa rusinea cu Filiasi,Chindia si castigatoarea cupei campionilor europeni..Mioveniul Lasa gargara Balinte cu ratangii tai ca ne-ai incaruntit precum Romania lui Radoi ce a facut 0-0 cu Islanda si iar rateaza prezenta la C.Mondial….Locul 3 nu se premiaza mai RADOI clica lui Stoichita si Burleanu…..!Gata cu fotbalul turca din ROU ….!
Știam eu! Noi, cu 95% din populație care se pricepe la toate, cum să nu ne pricepem și la fotbal..????!!! Cred că va veni Lucescu la UTA…
Du-te Balint duuuuu-teeeee., dar nu cred ca sun aia asa de prosti ca sa ia un pseudo-antrenor.
In ziua de astazazi,in tara asta,cand scoala,cultura,educatia sunt pe locuri nesemnificative,este greu sa gasesti “caractere”……D-le Balint,esti binevenit la Arad,oricand si indiferent de rezultatele profesionale…..
Eu zic sa stam calmi. Din cit fobal vedem…stiu ca …sigur “cainele nu pleaca de linga macelarie”. Unde mai pupa dl Balint un contract – beton, cum i-a facut amicul Apostu, la UTA ? Chestia cu MOL Fehervar imi pare “praf in ochi”, e mai tare ca aia cu Wednesday , e mai mult sa sperie decit…realitate. Pai oricine vrea un antrenor cu performante, ce performante are Balint, doar la UTA a fost in prima liga ?
Imi place ce a scris “anotimp : “Pentru cei cinstiti vreau sa spun un lucru: Vedeti ca traim intr-o lume atat de faaaaaalsa!
Falsitatea, nu inseamna sa minti odata, ci sa minti in continuu, neincetat, nerusinat, fara ezitare, in asa fel incat sa fie greu de dovedit, pe termen mediu-lung, e valabil in politica, in pedagogie, in medicina, in predici, in servicii clienti, in multe daca nu cumva in toate. E manipulatoare, e spalare de creier, e obscur, e profesional!
Daca minciuna are picioare scurte, ei, falsitatea are picioare lungi!
Ei asa e si Balint asta: e pozitiv, determinat, promite, incearca, se straduieste, ne asigura, are un Mind-set foarte bun pentru un antrenor!
Cand colo, practic pierzi lamentabil puncte usoare in campionat!
In teorie toate sunt frumoase, realitatea insa e alta! ” Subscriu la ce spune !
Da Cosmine,una e teorie la Balint si alta e practica…..si multe partide cu el le vom juca cu sabia deasupra capului,ca n-are curaj sa atacam cum a fost cu Farul cand am avut 2 oameni in plus……iar la Mioveni de se juca o saptamana UTA nu putea marca cu asa atacanti……!Bine ca Macedonia de Nord si Islanda ne-au trezit..si voi credeti ca arnenii au uitat ce batjocura si lovituri au incasat la Bucuresti cand ROU a castigat chinuit cu 1-0,poate acum s-au predat macedonienilor cu 5-0…!D-lor cititori utisti,radio sant zice ca gloata din FRF si Liga au salarii babane care incep cu 16 000 /E luna si se vede munca lor………!Ma bucura faptul ca un finut al meu ce masoara peste 1,80 m s-a facut arbitru si are sustinere si ajutor de la un unchi al sau…si a liniorului Alex.Voda,iar eu abia astept sa arbitreze si pe UTA ! Finul meu seamana cu Mircea Ardelean la fizic si e mai vigilent…..!HAI UTA 1