Situația delicată în care se află UTA îi face pe unii jucători să-și dorească să plece la mai bine. Deși susțin, „de fațadă”, că ar vrea să rămână la UTA, este clar că incertitudinea îi împinge spre locuri mai călduțe. Mai ales că la Arad se anunță o iarnă grea, deoarece nimeni nu știe, nici acum, cine e șeful. Este o situația bizară, dar adevărată. În plus, Trică ar vrea să dea afară câțiva jucători, care nu au convins în acest sezon competițional.
Două oferte
Doi dintre jucători sunt pe punctul de a părăsi UTA. Unul e Zanardini, care – oricum – nu mai are contract cu UTA, înțelegerea expirând în această iarnă. Cum salariul său este de 2000 de euro pe lună, este clar că nimeni nu va dori să-i reînoiască oferta.
Al doilea este Dragoș Firțulescu (foto). Cu evoluții apreciate la Arad, olteanul ar putea ajunge la una dintre echipele Craiovei. Cu o pregătire de iarnă adecvată, suntem convinși că Firțulescu va avea, oriunde, un retur excelent.
Șase plecări
La rândul său, dacă va rămâne la UTA, Eugen Trică vrea să-și facă lotul său. Vrea vreo cinci întăriri, iar alți șase jucători i-ar pune pe lista de transferuri. Dacă la veniri nu există nume (nici nu ar avea cum), despărțirile se știu: Oltean, Roman, Dumitru, Tecsi, Surugiu, Stan.
CITESTE SI:
UTA, cel mai slab meci al campionatului
Citiți principiile noastre de moderare aici!