Misiunea lor, de completare a lotului, părăsit de 9 jucători care aparţin omului de afaceri Sandu Ion, este (im)posibilă, majoritatea jucătorilor găsindu-şi un angajament. Din acest motiv, nu trebuie să surprindă pe nimeni faptul că Mister va accepta chiar şi jucători reveniţi în activitatea fotbalistică după o perioadă de întrerupere.
Primul transfer
În seara zilei în care Sandu Ion a încheiat conturile cu „Bătrâna Doamnă”, solicităndu-şi jucătorii şi autocarul, Ionuţ Popa şi Giovanni Catanzariti l-au convins pe fostul ineuan, Florin Gâlcă, să semneze un angajament cu UTA valabil pentru trei ani. Miercuri, după discuţii îndelungate, oficialii utişti l-au lămurit pe portarul Marius Mârne să revină asupra deciziei de a renunţa la activitatea competiţională. Chiar dacă nu a semnat încă, sunt şanse ca Mârne să fie convins să accepte „pariul” de a mai apăra poarta UTA-ei încă un sezon.
Junior şi atacant
La antrenamentul de miercuri dimineaţă au participat 18 jucători, printre care portarul Bujor (neanunţat de nimeni că trebuie să se prezinte la Gloria), atacantul Demba şi fundaşul stânga, Yanchiuk, despre care s-a spus că ar fi coordonaţi de Sandu Ion, via Marius Vizer. Priorităţile lui Ionuţ Popa sunt găsirea unui junior, pe lângă cei aflaţi momentan în lot, Bodea şi Draia, ştiut fiind faptul că în Liga II prezenţa în teren a unui junior este obligatorie, dar şi a unui atacant, compartimentul cel mai vitregit în acest moment la UTA.
Amical cu CSU Arad
Joi, ora 20, pe stadionul Municipal, în lumina reflectoarelor, UTA şi CSU Arad se vor întâlni într-un joc cu caracter de verificare. Săptămâna se va încheia pentru utişti cu un antrenament (vineri) şi un alt joc amical, în Ungaria, cu divizionara secundă, Mako (sâmbătă).
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!